Meta
Realitatea Vâlceană

Două companii din China şi una din Europa, interesate de Oltchim?

Trei companii sunt interesate de privatizarea combinatului Oltchim din Râmnicu Vâlcea, două din China şi una din Europa, a declarat la finele săptămânii trecute ministrul Economiei, Mihai Tudose, prezent la semnarea contractului de retehnologizare a centralei hidroelectrice Dimitrie Leonida.

„Privatizarea este pe drum. Avem trei oferte de cumpărare a Oltchim-ului aşa cum este el acum. Nu am vorbit de bucăţi şi aşa de mai departe. Când avem scrisorile clare de intenţie, următoarea etapă este vânzarea”, a precizat ministrul Economiei.

Acesta a spus că, până în prezent, sunt interesate două companii din China şi una din Europa, însă să vedem…

Adunarea Generală a Creditorilor Oltchim din 9 martie a.c. a aprobat planul de reorganizare a activităţii combinatului propus de consorţiul de administratori judiciari format din BDO Business Restructuring SPRL iar acesta a fost supus aprobării judecătorului sindic la 25 martie. Preţul minim de pornire a negocierii în procedeul de selecţie a ofertei câştigătoare în vederea achiziţiei părţilor sociale ale Oltchim este de 307 milioane euro, se menţionează în acest document.

Oltchim se află în insolvenţă de doi ani şi s-a încercat în repetate rânduri privatizarea acestuia, dar fără succes, ultimul termen fiind 15 decembrie, când niciun investitor nu a fost interesat de societatea vâlceană, care are datorii istorice de aproximativ 800 de milioane de euro!

Combinatul vâlcean este deţinut de stat prin Ministerul Economiei cu 54,8% din acţiuni, PCC SE cu 18,3182%, Polyolt Holding Limited – 14,0251%, alţi acţionari persoane juridice – 1,4832%, acţionari persoane fizice – 11,3673%.

You must be logged in to post a comment Login

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.