Meta
Realitatea Vâlceană

Păsat bagă spaima în salariaţii Consiliului Judeţean pe bună dreptate

Gheorghe Păsat vrea să fie un exemplu pentru funcţionarii Consiliului Judeţean şi merge până acolo încât să semneze o aşa-numită declaraţie anticorupţie. Am citit-o şi noi şi am fost de acord că lucrurile enunţate acolo sunt corecte, însă până la un punct. Bine ar fi fost ca documentul să se refere şi la consilierii judeţeni, mai ales că unii dintre ei nu sunt chiar uşă de biserică. Cred că Păsat este primul preşedinte de Consiliu Judeţean care duce la îndeplinire un asemenea demers, în plină ascensiune a Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Suntem curioşi şi dacă salariaţii instituţiei îl vor respecta.

Adevărul este că la această oră, Consiliul Judeţean este o instituţie rigidă, cu mulţi salariaţi, obişnuiţi să lucreze într-un anumit mod, după un anumit stil care nu mai corespunde cerinţelor actuale. Nu degeaba s-a gândit Păsat să semneze o astfel de declaraţie.

În cele câteva luni de când este preşedinte interimar, el a avut timp să vadă cum merg lucrurile în instituţie. Umblă vorba că este foarte meticulos şi, deşi nu dă această impresie, este atent la oameni şi la felul cum lucrează aceştia. Cu siguranţă a remarcat că treburile nu merg ca unse în Consiliul Judeţean, ba poate chiar a primit semnale că anumiţi salariaţi îşi rotunjesc veniturile cu „atenţii”. Altfel nu s-ar justifica o declaraţie anticorupţie, pe nepusă masă. Sau, cine ştie, poate este doar un avertisment la adresa celor care nu-şi văd de treabă şi îi pune Încornoratul să-şi bage degetele în borcanul cu miere. Vom vedea însă care vor fi efectele acestui document interesant.

În final, poate că nu este vorba decât despre o acţiune de imagine menită a-i aduce nişte puncte electorale în ochii cetăţenilor şi ai presei…

Anemona TĂNASE

You must be logged in to post a comment Login

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.