Neînţelegeri între asociaţiile de proprietari
Râmnicenii sunt total nemulţumiţi
Cele treisprezece persoane venite miercuri dimineaţă în audienţă la viceprimarul Consmin Constantinescu au prezentat reprezentantului Executivului local probleme dintre cele mai diverse, fie de natură personală, fie de interes mai larg. Astfel, unul dintre cetăţeni, care locuieşte pe strada Arinilor, a reclamat faptul că este deranjat sistematic de unitatea de alimentaţie publică din imediata vecinătate, fapt ce urmează a fi verificat, în perioada următoare, de inspectorul de zonă, care va propune şi măsurile sau sancţiunile ce se impun. Tot din zona Arinilor a venit o solicitare privind regândirea orarului curselor ETA, ca şi cereri de extindere a reţelelor de alimentare cu apă şi de canalizare sau de asfaltare a unor uliţe laterale. Nu au lipsit problemele care ţin de funcţionarea asociaţiilor de proprietari, mai mulţi locuitori din zona Nord cerând să se facă controale asupra modului de calcul al energiei termice şi de defalcare a cheltuielilor din spaţiile comune indivize.
Anemona TĂNASE







