Meta
Realitatea Vâlceană

Nu culoarea politică, ci cea a banului contează pentru primari

De ce şi-ar dori un primar PNL să treacă la PSD tocmai acum, când Victor Ponta este în cădere liberă iar social – democraţii traversează o perioadă plină de convulsii şi incertitudini? Cel mai cuminte ar fi să stea în barca liberală, ar spune prudenţii, mai ales că se vorbeşte tot mai intens despre schimbarea ştafetei la Palatul Victoria. Cel târziu anul viitor, guvernul va fi condus de liberali, asta dacă se păstrează actualul trend descendent pentru social-democraţi.
Şi totuşi, există primari, şi nu sunt deloc puţini, care migrează către stânga deşi, teoretic, ar trebui să rămână pe dreapta. Dar de ce o fac, totuşi? Răspunsul stă în fondurile de care orice primar are nevoie pentru a face treabă în localitatea pe care o conduce. De numărul proiectelor implementate depinde viitorul său în administraţie. Fără lucrări la activ, fără drumuri asfaltate, şcoli reparate şi săli de sport construite, un primar nu mai pupă un nou mandat. Chiar dacă acum 3-4 ani le era simpatic cetăţenilor, el poate deveni brusc indezirabil. Dacă nu are cu ce se lăuda, dispare. Este ales altcineva, care măcar vine cu ceva nou.
Aşadar, fără fonduri nu există un nou mandat. Atunci când observă că banii nu vin de la Consiliul Judeţean, primarul dă vina pe partidul pe care-l reprezintă, mai ales când acest partid a pus mâna pe guvernarea judeţului, aşa cum se întâmplă în Vâlcea. Problema liberalilor vâlceni este că au dobândit puterea, au majoritatea, preşedintele şi vicepreşedintele Consiliului Judeţean, însă nu reuşesc să-şi mulţumească primarii. Să nu uităm că PNL are jumătate dintre primarii vâlceni, ceea ce nu este deloc puţin. Faptul că nu reuşesc să-i mulţumească pe toţi nu este surprinzător. Fondurile sunt limitate şi nu ajung pentru toţi. Şi, în plus, PNL s-a trezit şi cu o ditamai problema, care-i pune într-o mare dificultate în faţa edililor. De la 1 ianuarie 2015, banii nu mai sunt practic împărţiţi de consiliile judeţene, ci de guvern. Astfel, a scăzut foarte mult influenţa baronilor, care nu mai pot decide, după bunul lor plac, aşa cum făceau până anul trecut, unde se duc banii. Departe de a fi un baron, preşedintele interimar al Consiliului Judeţean, Gheorghe Păsat nu este însă scutit de critici. Într-un fel, pe bună dreptate, dacă ne punem în pielea primarilor. Ani de zile, au fost momiţi cu ideea că PNL, odată ajuns la guvernare, va da cu banii în stânga şi mai ales în dreapta. De bine de rău, aleşii pesedişti au mai primit fonduri în anii precedenţi, însă cei pedelişti şi liberali, mai puţini. Aşa că, plecarea primarului din Stoeneşti la PSD nu ar trebui să surprindă foarte multă lume. Nu este succesul lui Costi Rădulescu, aşa cum s-au grăbit unii să afirme, şi nici eşecul lui Cristian Buican. Este vorba doar de bani şi atâta tot. Culoarea politică este mai puţin importantă pentru primari atunci când se apropie alegerile locale. Singura culoare care contează este cea a banilor care le poate asigura voturi sau înfrângeri ruşinoase. Restul e poveste.
Anemona Tănase

You must be logged in to post a comment Login

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.