Consiliul Judeţean oferă primarilor consiliere pentru Strategia de Dezvoltare
După v-am mai informat, în şedinţa ordinară a Consiliului Judeţean de vineri, 31 iulie 2015, a fost aprobată Strategia Integrată de Dezvoltare a judeţului Vâlcea pentru perioada 2015 – 2020. Documentul adoptat prevede următoarele direcţii strategice de dezvoltare corespunzătoare a cinci domenii importante: Competitivitate economică, cercetare-dezvoltare-inovare; Resurse umane, educaţie, sănătate, servicii sociale şi administraţie; Infrastructură, dezvoltare urbană şi mediu; Turism, cultură şi sport; Agricultură şi dezvoltare rurală.
Preşedintele interimar al Consiliului Judeţean Vâlcea, Gheorghe Păsat, susţine că implementarea măsurilor prevăzute în Strategie asigură toate premisele unei dezvoltări reale şi durabilă a judeţului Vâlcea, astfel încât acesta să devină un judeţ dinamic, competitiv şi prosper. De asemenea, şeful Executivului Judeţean spune că potrivit Strategiei, începând cu anul 2015, unităţile administrative teritoriale au posibilitatea de a accesa în condiţii mult mai bune proiecte finanţate prin programe guvernamentale sau europene. “Pentru elaborarea unei Strategii Integrate de Dezvoltare utilă judeţului Vâlcea am hotărât să organizăm, împreună cu societatea care urma să o întocmească, mai multe întâlniri de lucru la care să participe toţi factorii responsabili. În felul acesta, în Strategie, au fost inserate necesităţile judeţului şi putem discuta acum despre un document viabil. Solicit reprezentanţilor unităţilor administrative teritoriale să facă tot posibilul pentru asimilarea şi urmărirea acestei Strategii pentru a-şi uşura misiunea dificilă pe care o au în faţa comunităţilor, aceea de a le dezvolta prin atragere de fonduri pe proiecte finanţate de Guvern sau de Uniunea Europeană. Îi asigur pe toţi primarii din Vâlcea de faptul că instituţia Consiliului Judeţean este deschisă pentru consiliere în acest sens”, a precizat preşedintele interimar al Consiliului Judeţean Vâlcea, Gheorghe Păsat. (A.T.)







