Îngrijorător: în intervalul 15-16 august a.c., 7 accidente rutiere!
În ciuda eforturilor preventive ale poliţiştilor rutieri au fost înregistrate 7 accidente de circulaţie soldate cu victime. Îmbucurător este faptul cu acestea nu s-au soldat cu persoane decedate.
Printre motive producerii accidentelor rutiere din acest sfârşit de săptămână se număr neatenţia şi consumul de alcool.
Două accidente s-au produs pe raza comunei Mateeşti, la interval de 15 ore, la o distanţă de 5 kilometri.
Astfel, la data de 15 august a.c., în jurul orei 11.20, M. Larisa, de , din comuna Mateeşti, a condus un autoturism pe DJ 605 A – Mateeşti, din iar la km 81+40 m, pe fondul neatenţiei, l-a lovit cu partea laterală stânga faţă pe A. Ion, din localitate, care în calitate de pieton a traversat strada de la stânga spre dreapta printr-un loc nepermis şi fără să se asigure.
În urma evenimentului rutier, a rezultat rănirea uşoară a pietonului, primind diagnosticul de contuzie toraco-lombară dreapta, escoriaţii membru superior drept.
Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, iar pietonului a rezultatul o alcoolemie de 1,47 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Iar la data de 16 august a.c., ora 03.10, S. Marian, de 25 ani, din com Mateeşti, a condus un autoturism pe DJ605A – Mateeşti, iar la km 86 + 500 m, din cauza neatenţiei în conducere, a părăsit partea carosabilă spre dreapta, oprindu-se în albia râului Taraia, la o diferenţă de nivel de 5 m.
În urma acestui eveniment rutier, a rezultat rănirea gravă a conducătorului auto diagnosticat cu politraumatism, TCF, stare comatoasa profundă, pasagerului spate V. Marius, diagnostic politraumatism, TCF acut deschis, coma superficială şi a pasagerului dreapta faţă M. Răzvan, diagnostic politraumatism contuzie toraco-lombară.
Conducătorul auto nu a putut fi testat cu aparatul etilotest, din cauza stării în care se afla, fiind transportat la spital şi i s-a recoltat o probă biologică de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
De asemenea, ieri, în jurul orei 04.00, B. Gheorghe, de 36 de ani, din comuna Laloşu a urcat la volanul unui autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice, transportând în autovehicul şi pe minora B.A., de 12 ani, din comuna Laloşu. În timp ce conducea autovehiculul pe raza comunei Diculeşti, pe DJ 643, într-o curbă la stânga din cauza vitezei neadaptate, a părăsit partea carosabila, lovind un capăt de pod, după care s-a întors în sens invers.
Aceasta a fost transportata pentru acordarea de îngrijiri medicale, stabilindu-i-se diagnosticul de fractură femur drept şi escoriaţii genunchi stâng.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul de 0,82 mg/l alcool pur in aerul expirat, au fost recoltate probe biologice. Cercetările sunt continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor producerii evenimentelor rutiere.







