Meta
Realitatea Vâlceană

Efectele drumurilor preşedintelui C.J la Bucureşti: Soluţii eficiente pentru vâlceni

Spre deosebire de multe alte deplasări la Bucureşti pentru rezolvarea unor probleme care depăşesc posibilităţile şi competenţele autorităţilor publice judeţene, drumul spre capitală bătut luni, 4 iulie a.c., de către preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, dr.ing. Ion Cîlea, a fost foarte deosebit de eficient.

Principala ţintă a reprezentantului administraţiei vâlcene a fost Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale unde s-a căutat sprijin în rezolvarea a două probleme importante. Pe de o parte, subiectul abordat cu conducerea ministerului a fost legat de punerea efectivă în funcţiune a Căminului pentru persoane vârstnice inaugurat recent în comuna  Nicolae Bălcescu  la care partea de contribuţie a Consiliului Judeţean  Vâlcea a fost de 5 miliarde de lei, în schimb nu mai există alte posibilităţi şi surse de finanţare pentru susţinerea efectivă a activităţii în această unitate.

Pe de altă parte, preşedintele Ion Cîlea a adus la cunoştinţa  conducerii Ministerului Muncii că după desfiinţare, potrivit  Hotărârii Guvernului nr.212/2011, Spitalul Orăşenesc Bălceşti nu se regăseşte în programul de interes naţional „Dezvoltarea reţelei naţionale de cămine pentru persoane vîrstnice”. În plus, lipsit de orice perspectivă pe seama unor decizii guvernamentale, cei 25 de  angajaţi ai Spitalului din Bălceşti au rămas şi fără locuri de muncă asigurate.

La prima problemă, partenerul de dialog din Ministerul Muncii i-a propus preşedintelui Ion Cîlea ca noul cămin din comuna Nicolae Bălcescu să fie preluat şi finanţat pe „cotă de avarie” de către Consiliul Judeţean Vâlcea, urmând ca de anul viitor să fie integrat în reţeaua de unităţi aflate în subordinea Ministerului Muncii şi, bineînţeles, să obţină resursele financiare  de la  Bugetul de stat.

Pentru cea de-a doua chestiune, soluţia de  rezolvare s-a găsit în altă „aripă” a Guvernului, respectiv la Ministerul  Sănătăţii unde preşedintele  Ion Cîlea s-a aşezat la masa dialogului cu unul dintre adjuncţii ministrului scoţând la înaintare Ordonanţa de Urgenţă nr.58/2011 care  vine cu o precizare foarte clară şi în beneficiul fostului spital din oraşul Bălceşti: „Având în vedere necesitatea  acordării asistenţei medicale în localităţile în care nu există unităţi sanitare cu paturi prin organizarea unor servicii de sănătate adaptate la nevoile comunităţilor respective, cât mai aproape de cetăţeni, în cadrul unor structuri medicale care să corespundă condiţiilor actuale existente în sistemul sanitar, se impune adoptarea de măsuri imediate în scopul adaptării reglementărilor privind înfiinţarea centrelor  de sănătate multifuncţionale…..”

Insistând pe această soluţie, preşedintele Ion Cîlea a primit  asigurări că ministerul va fi de acord cu înfiinţarea în  locaţia fostului spital de la Bălceşti a unui centru de sănătate multifuncţional  cu 20 paturi de spitalizare pe zi.

Pentru a preveni nerespectarea prin omisiune a garanţiei date de ministrul adjunct al Sănătăţii, în data de 5 iulie a.c.  la Consiliul Judeţean Vâlcea a fost întocmită documentaţia necesară pentru înfiinţarea, la Bălceşti a unui centru de sănătate multifuncţional care se va afla sub managementul  Spitalului Judeţean de Urgenţă Râmnicu Vâlcea. (A.T)

You must be logged in to post a comment Login

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.