Meta
Realitatea Vâlceană

„Primarii de-o zi”, prezenţi la audienţele lui Rădulescu

În urma exprimării – prin intermediul serviciului TelVerde – a dorinţei de a participa la acest program, Cătălina Epure şi Bogdan Pop au fost cei doi ”primari de o zi” selectaţi pentru a-i fi alături primarului Romeo Rădulescu în ziua de miercuri, 6 iulie. Debutul zilei de primari pentru cei doi s-a făcut în forţă, cu o sesiune de audienţe de peste o oră, timp în care au ascultat doleanţele celor peste 20 de râmniceni veniţi în faţa edilului-şef. După această experienţă a urmat o vizită în teren, pe strada Ştirbei Vodă, pentru analizarea unor aspecte sesizate în cadrul audienţelor, iar apoi cei doi au verificat, alături de primar, stadiul lucrărilor la podul în prelungirea străzii Carol I, aceeaşi investiţie fiind şi subiectul unei întâlniri de lucru ulterioare – cu constructorul, dirigintele de şantier, adminstratorul public al municipiului şi reprezentanţi ai departamentelor de Programe Externe şi Achiziţii Publice – din biroul primarului Rădulescu.

La finalul ineditei experienţe, cei doi au primit o diplomă care să ateste participarea la acest program, precum şi o fotografie împreună cu primarul Romeo Rădulescu.

Anemona TĂNASE

You must be logged in to post a comment Login

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.