Meta
Realitatea Vâlceană

Demisia senatorului Coca este un truc inteligent de marketing politic

Pesediştilor le pică de minune alegerile locale într-un singur tur de scrutin. S-au prins cam târziu cum vine problema, după ce au realizat că dacă erau alegeri de acest fel din 2000 încoace, preşedintele României ar fi fost dat numai de ei. Să ne amintim că Adrian Năstase, Mircea Geoană şi Victor Ponta ar fi fost preşedinţi ai României dacă alegerile ar fi fost într-un singur tur. PSD a câştigat mereu în prima fază a alegerilor, pierzându-le în a doua. Lecţia prezidenţialelor le-a dat mult de gândit iar acum nici nu vor să audă de două tururi de scrutin.
Alegătorii pesedişti sunt mai mulţi şi mai disciplinaţi decât electoratele individuale ale celorlalte partide. Cu un singur tur de scrutin, pesediştii sunt avantajaţi în mod clar, pentru că alegătorii de la sate votează PSD în mod tradiţional. Proşti să fie pesediştii ca să nu prefere varianta care îi aranjează pe ei cel mai bine.
Şi la Vâlcea este la fel. De aceea senatorul Laurenţiu Coca are curajul să-şi fluture demisia din Parlament, în cazul în care PSD nu câştigă Consiliul Judeţean şi Primăria Râmnicu Vâlcea. Mobilizarea exemplară a electoratului fidel poate da peste cap toate calculele iar un 30% poate rezolva ecuaţia alegerilor. Câştigarea primăriilor din judeţ în proporţie de peste 50% asigură majoritatea în Consiliul Judeţean şi preşedinţia.
Nu este însă sigur că PSD îşi va atinge obiectivele în judeţul Vâlcea. Însă, până la urmă, ce mare lucru riscă şi Laurenţiu Coca anunţând că-şi dă demisia din Senat, cu doar cinci luni înaintea alegerilor parlamentare din noiembrie? În cel mai rău caz, pierde nişte bani, pe care şi-i va recupera dacă iese din nou senator în următorul mandat. Este însă o declaraţie care dă siguranţă membrilor PSD din judeţ. Este o lovitură de imagine menită a sugera încredere şi tocmai de astfel de gesturi inteligente are nevoie organizaţia lui Constantin Rădulescu pentru a ieşi din conul de umbră în care trenează de mai bine de un an de zile. Este marketing politic pe care iată, pesediştii încep să-l înveţe, puţin câte puţin.
Anemona Tănase

You must be logged in to post a comment Login

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.