Rata anuală a inflaţiei a scăzut la 7,93%
Indicele Preţurilor de Consum a scăzut, în iunie, cu 0,29% faţă de mai, rata anuală a inflaţiei ajungând la 7,93%.
În primele şase luni, rata medie lunară a inflaţiei s-a cifrat la 0,5%. Raportat la decembrie 2010, aceasta s-a majorat cu 2,75%, conform datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS).
Creşterea medie a preţurilor pe total, în ultimele 12 luni, (iulie 2010 – iunie 2011) faţă de anul anterior (iulie 2009 – iunie 2010), determinată pe baza IPC şi cea determinată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) este de 7,8.
Potrivit INS, în luna iunie, faţă de mai 2011, preţurile mărfurilor alimentare au scăzut cu 1,34%, cele ale mărfurilor nealimentare s-au majorat cu 0,19%, în timp ce tarifele serviciilor au crescut cu 0,68%.(C.C.)







