Drumurile şi canalizarea, prioritatea primarului Roşu
În această perioadă, administraţia locală a localităţii Bujoreni demarează câteva lucrări de betonare şi balastare a drumurilor din această zonă. „Vom betona şase kilometri de drum din satele Lunca, Olteni, pantele din Bogdăneşti, precum şi Valea Bujorencii şi vom balasta drumurile laterale pe o lungime de cinci kilometri în total. Cu sprijinul Consiliului Judeţean am reuşit reabilitarea punţii Gura Văii, am primit 300 de milioane de lei vechi, de la preşedintele CJ, pentru realizarea acestui obiectiv”, ne-a declarat primarul Alexandru Roşu.
Tot la Bujoreni va fi reabilitată conducta cu apă pentru Valea Bujorencii, iar în satul Olteni vor fi amenajaţi 400 de metri de trotuar. Mai mult, se urmăreşte şi decolmatarea şanţurilor pentru evitarea inundaţiilor în satul Gura Văii, precum şi finalizarea lucrării de canalizare a localităţii conduse de edilul Alexandru Roşu.
Anemona TĂNASE







