Meta
Realitatea Vâlceană

Prefectura, cu ochii pe primari

Luni, 1 august a.c., prefectul Petre Ungureanu a susţinut o conferinţă de presă care a avut următoarele subiecte principale: Fonduri repartizate prin Ordin al Ministerului Administraţiei şi Internelor pe Programul Termoficare pe 2006-2015, căldură şi confort pentru trei obiective vâlcene; control pe construcţii şi urbanism la Voineasa şi Horezu, control la ştranduri şi piscine din judeţul Vâlcea, controlul la substanţe etnobotanice pe luna iulie; control la balastiera Drăgăşani; control de legalitate şi cauze pe fond funciar la 30.06.2011, accesarea Programului Naţional de Dezvoltare Regională, pe măsura 322, submăsura D; restricţii trafic greu pe Valea Oltului; Programul Naţional de {mpădurire pentru {mbunătăţirea Calităţii Mediului, Programul Naţional de Dezvoltare Regională – Măsura 125, submăsura C şi date privind recensământul populaţiei.

{n ceea ce priveşte controalele de legalitate exercitate de prefect în semestrul întâi al anului 2011, conform sintezei, numărul actelor administrative verificate este de 24431 dintre care: hotărâri adoptate de către consiliile locale – 2661, dispoziţii emise de primari – 21684, hotărâri adoptate de către consiliul judeţean – 86.

Au fost 27 proceduri prealabile facultative (pentru 15 autorităţi deliberative şi 6 autorităţi executive). Acţiuni promovate la instanţa de contencios au fost 9 (pentru hotărâri adoptate sau refuzul de adoptare a unor hotărâri şi o autorizaţie de construire eliberată cu încălcarea prevederilor legale); soluţii favorabile prefectului – 5, iar în curs de soluţionare – 4. Au fost efectuate controale la sediul autorităţilor administraţiei publice locale – comuna Dăeşti, oraşul Băile Govora, comuna Amărăşti, comuna Popeşti, oraşul Brezoi, comuna Goleşti, comuna Scundu. Întârzieri în comunicarea actelor administrative au fost întâlnite în 18 localităţi: Goleşti, Călimăneşti, Sălătrucel, Runcu, Roşiile, Vaideeni, Tetoiu, Livezi, Lăcusteni, Măldăreşti, Măciuca, Mateeşti, Fîrtăţeşti, Bălceşti, Prundeni, Ştefăneşti, Stăneşti,Slătioara.

Secretarii unităţilor administrativ-teritoriale au fost atenţionaţi cu privire la încălcarea prevederilor art. 48 alin. 2 şi art.115 alin. 5 din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, referitoare la modul de comunicare a actelor administrative , dar şi cu privire la modul de redactare a actelor.

Aspecte de nelegalitate

Refuzul unor autorităţi deliberative locale de a constata încetarea de drept a mandatelor unor consilieri locali ca urmare a pierderii calităţii de membru al partidului pe a cărui lista a candidat. În aceste cazuri, deşi au fost notificate autorităţile deliberative, în sensul adoptării unor hotărâri privind constatarea încetării de drept a mandatului de consilier local, potrivit art. 9 lit. h indice 1 din Legea nr. 393/2004 privind statutul aleşilor locali, cu modificările şi completările ulterioare, s-a ajuns la situaţia formulării la instanţa de contencios administrativ a unor acţiuni pe obligaţia de a face, pentru consiliile locale din localităţile Ştefăneşti şi Mateeşti.

În cazul Consiliului Local Şuşani, s-a adoptat două hotărâri în care s-a luat act de pierderea drepturilor electorale şi nu de încetarea de drept a mandatelor de consilieri.

Nu s-au întocmit şi aprobat Regulamentele Interne ale aparatului de specialitate al primarului.

Nu au fost reactualizate statutele unităţilor administrativ-teritoriale (ex. Scundu, Brezoi, Amărăşti, Dăeşti).

Nu sunt respectate dispoziţiile legale privind funcţionarea arhivei la primării, în sensul că fie nu este aprobat nomenclatorul arhivistic, fie nu este desemnată persoana responsabilă cu arhiva sau nu există un registru de evidenţă a intrărilor şi ieşirilor din unitatea arhivistică.

La unele primării nu este desemnată persoana responsabilă cu Legea nr. 544/2001 privind accesul la informaţiile de interes public.

Dosarele de şedinţă ale Consiliului Local nu sunt constituite potrivit dispoziţiilor Legii nr. 215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare: procesele verbale de şedinţă în original nu se păstrează în aceste dosare, nu se numerotează şi sigilează dosarele şi nu se semnează de preşedinte şi secretar, etc, exemplu întâlnit la Goleşti.

Secretarii unităţilor administrativ-teritoriale nu verifică cu regularitate modul de completare şi ţinere la zi a registrului agricol.

Nu sunt constituite dosare profesionale ale funcţionarilor publici.

Amenzi pentru ştranduri

Anual, reprezentanţii Prefecturii, alături de cei ai Direcţiei de Sănătate Publică Vâlcea, ai Protecţiei Consumatorului şi Gărzii Financiare efectuează controale la ştrandurile şi piscinele din judeţ. Neregulile nu au lipsit nici la ultimele controale realizate zilele trecute, dar, comparativ cu ceilalţi ani, nu s-a mai decis închiderea vreunei baze. „Eu, personal, sunt un mare consumator de piscine, ştranduri şi pot spune că nu în toate m-am simţit bine. Nu am închis niciun ştrand, neregulile nu erau foarte mari, dar se poate întâmpla să trecem la măsuri mai drastice. Au fost prelevate probe de apă din bazine şi totul depinde de rezultatul DSP”,a declarat prefectul Ungureanu.

22 de locaţii din judeţ au fost verificate şi s-au dat patru avertismente şi două amenzi.

Avertismentele vizau un hotel şi un ştrand din Călimăneşti, un hotel din Govora şi un ştrand din Drăgăşani, iar amenzile s-au acordat unei societăţi comerciale cu piscină din Râmnic şi Primăriei Olăneşti, pentru piscina din parc. Neregulile constatate au avut în vedere neîntocmirea corectă a unor documente, lipsa curăţeniei la grupurile sanitare. În ceea ce priveşte ştrandurile de la Ocnele Mari şi Ocniţa, luate în colimator ani la rând, într-un timp chiar închise, prefectul Petre Ungureanu s-a abţinut de la comentarii prea lungi, susţinând doar că „acolo, nu sunt în pericol cei ce fac baie, în afară e cancer, dar lucrurile sunt mai complicate”.

Totodată, Instituţia Prefectului s-a sesizat în ceea ce priveşte poluarea lacului situat în apropierea unei balastiere din Drăgăşani. Astfel, au fost depistaţi şi „şmecherii”, fiind vorba de reprezentanţii unei topitorii din judeţul Olt care deversau în lacul din sudul Drăgăşaniului subs­tanţe considerate foarte pericu­loase. Este vorba despre zgura de aluminiu. „Am amendat firma res­pec­tivă cu un miliard de lei, iar pen­tru că avem de-a face cu substanţe pe­riculoase cercetările au fost pre­luate de Brigada de Arme şi Muniţii. Membrii firmei din Olt aruncau zgura pe marginea lacului, iar un deştept cu un buldozer o acoperea apoi cu pământ. Oricum, în urma măsurilor luate, fenomenul a fost stârpit”, a declarat prefectul Petre Ungureanu.

Instituţia Prefectului a informat primăriile din localităţile rurale vâlcene despre posibilitatea de a accesa fonduri europene pentru construirea, refacerea şi modernizarea infrastructurii de prevenire şi apărare împotriva inundaţiilor, în principal pentru protecţia suprafeţelor de teren agricol şi silvic.

Este vorba despre Măsura 125 submăsura (c) din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR), care va deveni operaţională în perioada 1 septembrie – 30 octombrie 2011, şi care dispune de o contribuţie publică de 62,5 milioane de euro.

Nota de informare privind condiţiile de accesare a Măsurii 125 Submăsura (c) şi Ghidul Solicitantului, transmise Instituţiei Prefectului de către unitatea de management pentru PNDR, au fost comunicate consiliilor locale rurale din judeţul Vâlcea, în vederea întocmirii documentaţiei necesare accesării fondurilor. Documentaţia va avea în vedere evenimentele hidrometeorologice produse în perioada 2005-2010, care au avut ca efect inundarea suprafeţelor agricole şi silvice, şi va include, pentru certificare, o adeverinţă eliberată de Instituţia Prefectului, pe baza rapoartelor existente în arhiva Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă precum şi a comitetelor locale.

Instituţia Prefectului – judeţul Vâlcea a eliberat până în prezent 14 adeverinţe tip necesare depunerii proiectelor de investiţii privind lucrări de refacere şi modernizare a infrastructurii rutiere-drumuri comunale- afectate de inundaţiile din 2010, cu fonduri europene.

Bogdan Diţă

You must be logged in to post a comment Login

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.