Patronul SC Aldis SRL a decedat în urma unui accident
Preşedintele şi acţionarul majoritar al companiei Aldis Călăraşi, George Naghi, a decedat duminică (7 august) în urma unui accident ce a avut loc pe braţul Borcea în zona Podului IV, după ce ambarcaţiunea cu motor în care se afla a ieşit de pe luciul apei şi a lovit malul.
Victima se afla într-o şalupă împreună cu soţia sa care a ajuns în stare gravă la Spitalul de Urgenţă Călăraşi. Trupul neînsufleţit a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală din municipiul Călăraşi.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Călăraşi, inspector Ramona Tudor, a declarat că accidentul a fost anunţat prin numărul unic de urgenţă 112, iar la faţa locului s-au deplasat Serviciul de Ambulanţă şi Poliţia, echipajul medical acordând ajutor victimelor.
“După impact, George Naghi şi soţia sa au fost aruncaţi pe malul stâng al Braţului Borcea, iar şalupa a revenit în apă. Bărbatul, de 59 de ani, a decedat, medicii de la ambulanţă constatând decesul acestuia, după ce au încercat să-l resusciteze, iar soţia sa a suferit răni şi a fost transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Călăraşi”, a spus inspector Ramona Tudor.
Poliţiştii efectuează cercetări pentru stabilirea producerii şi cauzelor accidentului.
Anchetatorii iau în calcul mai multe ipoteze privind cauzele accidentului, printre care viteza excesivă sau o suferinţă a lui George Naghi care nu i-a mai permis să controleze ambarcaţiunea.
George Naghi şi soţia sa sunt proprietarii firmei Aldis din Călăraşi, unul dintre cei mai importanţi producători de mezeluri. Omul de afaceri George Naghi avea o avere estimată la circa 28 de milioane de euro în 2010.







