Meta
Realitatea Vâlceană

Activităţile întreprinse de ONG-urile din Vâlcea, în dezbatere la Instituţia Prefectului

Prefectul judeţului Vâlcea, Florian Marin, a organizat vineri, 17 noiembrie 2017, începând cu ora 11.00, o întâlnire de dialog civic la sediul Instituţiei Prefectului, cu organizaţiile non-guvernamentale ce îşi desfăşoară activitatea în judeţul Vâlcea, evenimenrt la care a luat parte şi subprefectul Aurora Gherghina.
La această întâlnire au participat reprezentanţii unui număr de aproximativ 40 de ONG-uri, acoperind mai multe domenii de activitate precum viaţa social-culturală, educativă, sportivă, protecţia mediului etc. Tema discuţiilor a fost reprezentată de cunoaşterea preocupărilor, a proiectelor precum şi a dificultăţilor cu care se confruntă sectorul non-guvernamental din judeţ şi identificarea unor soluţii de parteneriate între Instituţia Prefectului Judeţul Vâlcea şi acestea.
În urma întâlnirii, pentru o mai bună cunoaştere a activităţilor întreprinse de ONG-uri, dar şi problemele cu care se confruntă acestea, s-a stabilit ca în cursul lunilor decembrie 2017 şi ianuarie 2018, să aibă loc întâlniri pe componente comunitare (viaţă social-culturală, educativă, sportivă, protecţia mediului ş.a.), urmând ca la finele lunii ianuarie 2018, să fie înfiinţat, prin Ordin de Prefect, Consiliul Consultativ al Organizaţiilor non-guvernamentale din judeţul Vâlcea.

You must be logged in to post a comment Login

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.