Expoziția „Lumina Crăciunului – Cu noi este Dumnezeu”
Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Vâlcea organizează joi, 13 decembrie 2018, ora 17.00, la Galeria de Artă „C-tin Iliescu”, din incinta Consiliului Județean, expoziția de icoane pe sticlă și lemn care se intitulează sugestiv: „Lumina Crăciunului – Cu noi este Dumnezeu”.
Expozanții sunt copii, tineri, artiști iconari. De asemenea, vor expune: participanții la Tabăra de Iconografie „Ortodoxie și artă” – Cozia, Căciulata 2018, membrii cercului de pictură „Flori de cireș” – Șerbănești-Pătești, cercului de pictură „Sf. Arh. Mihail și Gavriil” Sălătrucel.
Atmosfera va fi întregită de grupul de colindători „Dor” al Casei de Cultură „Dragoș Vrânceanu”- Băbeni, coordonat de pr. dr. Emil Rădulescu.
Teodora Șițoiu și Larisa Chițiși ne vor aduce în galerie parfumul vechilor cântece de iarnă.Evenimentul se derulează cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului.







