Meta
Realitatea Vâlceană

Fonduri nerambursabile de la UE pentru „Prima împădurire a terenurilor agricole”

În perioada 1 – 30 septembrie, Oficiiile Judeţene ale Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit primesc zilnic, între orele 9.00 – 14.00, cererile celor interesaţi să împădurească terenurile degradate pe care le au în proprietate.

Implementarea Măsurii 221 – „Prima împădurire a terenurilor agricole” – are ca scop îmbunătăţirea condiţiilor de mediu în spaţiul rural prin folosirea şi gospodărirea durabilă a terenurilor agricole prin împădurire.

Măsura este destinată prevenirii pagubelor produse de factorii naturali dăunători, reducerii eroziunii solurilor, îmbunătăţirii capacităţii de retenţie a apei, creşterii calităţii aerului, producerii de biomasă, inclusiv masă lemnoasă de calitate, prin menţinerea sau creşterea biodiversităţii.

Se vor acorda trei tipuri de plăţi

Solicitanţii fondurilor nerambursabile pot fi persoanele fizice, inclusiv persoane fizice autorizate, persoanele juridice, grupurile sau asociaţiile de persoane fizice sau juridice, precum şi autorităţile publice locale deţinătoare de teren agricol.

Prin această Măsură se pot acorda trei tipuri de plăţi:

• o primă pentru lucrările de înfiinţare,

• o primă anuală pentru lucrările de întreţinere a plantaţiei pe o perioadă de 5 ani, începând cu anul înfiinţării plantaţiei forestiere;

• o primă compensatorie fixă anuală pe hectar, pentru pierderea de venit ca urmare a împăduririi, pe o perioadă de 15 ani, începând cu anul înfiinţării plantaţiei.

Parcela agricolă să fie de minim 0,5 hectare

Pentru ca un fermier să îşi poate realiza o astfel de plantaţie forestieră, trebuie să deţină parcele agricole cu o suprafaţă mai mare de 0,5 hectare (5.000 mp). Apoi, fermierul va întocmi, împreună cu persoanele autorizate în acest sens, un proiect de împădurire.

Fondurile nerambursabile disponibile pentru finanţarea primei împăduriri a terenurilor agricole vor fi de 50.000.000 de euro.

You must be logged in to post a comment Login

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.