Meta
Realitatea Vâlceană

Doi actori vâlceni premiaţi peste graniţe

În cadrul unei conferinţe de presă, la sediul Teatrului „Anton Pann” din Râmnicu  Vâlcea, Adrian Roman, directorul instituţiei, a adus la cunoştinţa publicului vâlcean şi nu numai cele două premii câştigate de actorii Teatrului Anton Pann. Este vorba de Marele Premiu la Festivalul Internaţional de Teatru East to West „Apolon 2011” din Albania, obţinut de către Romul Moruţan, cu spectacolul „Apa de Havel” de Matei Vişniec, regia Laszlo Vadas, iar celălalt premiu câştigat de Ioana Livia Predescu, la Gala Tânăruli Actor Hop, de la Mangalia, pentru cel mai bun spectacol.

La întâlnire au participat Romul Moruţan, împreună cu regizorul Laszlo Vadas şi dramaturgul Doru Moţoc care au vorbit despre bucuria participării la aceste festivaluri şi câştigarea trofeelor.

Directorul Adrian Roman a precizat: În perioada 30 august – 3 septembrie, actorii Teatrului „Anton Pann” au fost prezenţi la Festivalul Internaţional de Teatru East to West „Apolon 2011” din Albania. La acest festival actorul Teatrului “Anton Pann”,  Romul Moruţan, a obţinut premiul pentru cel mai bun actor într-un rol principal.”

Acest premiu este ca un vârf de aisberg. E dovada vie că la Teatrul Anton Pann  sunt spectacole bune. Au fost trupe bune din Cehoslovacia, Grecia, Kosovo, Marcedonia, dar pentru noi a fost importantă întâlnirea şi comunicarea dintre noi. „Apa de Havel” de Matei Vişniec, regia Laszlo Vadas s-a născut dintr-o joacă, iar în timp a devenit ceva serios şi a ieşit un spectacol bun.  Ce m-a frapat foarte mult la acest festival, au fost artişti mari care s-au comportat minunat cu cei prezenţi. Asta m-a bucurat, pentru că rar mi s-a întâmplat să văd acest lucru. Ce să zic, acest trofeu a venit ca un bonus pentru noi. ” a declarat actorul vâlcean.

În încheierea conferinţei, Adrian Roman a precizat faptul în revista spaniolă “ARTEZ” nr.173 – septembrie 2011, a apărut un articol a lui Carlos Be, care vorbeşte despre Teatrul Anton Pann şi despre România. Adrian Roman a mai amintit şi faptul că în cadrul teatrului se fac pregătiri pentru un spectacol care va deschide stagiunea 2011-2012.  De asemenea a mai relatat că se fac repetiţii la spectacolul „Albă ca zăpada şi cei şapte pitici” după Fraţii Grimm, scenariul şi regia Diana Roman. Ca o noutate, echipei de actori ai Teatrului Anton Pann s-au alăturat şase tineri actori colaboratori foarte talentaţi.

Neonilia STAN

You must be logged in to post a comment Login

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.