Meta
Realitatea Vâlceană

Program încărcat pentru două „primăriţe”

Campania „Primar pentru o zi” continuă!

Ziua de „Primăriţe pentru o zi” a Mariei Duţă – preşedinta Asociaţiei non-profit ”Rossini” şi a Alinei Maria Tănăsucă – stundentă în primul an a Universităţii de ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Bucureşti a început destul de abrupt miercuri dimineaţa, cu o şedinţă de audienţe acordate de primarul Romeo Rădulescu întinsă pe durata a două ore. Abia ieşite de la întâlnirea edilului-şef cu cetăţenii, cele două ”primăriţe” l-au însoţit pe acesta la o vizită în teren la mai multe obiective de investiţii, după care au participat la conferinţa de presă de lansare a evenimentelor Ziua Recoltei şi Vâlcea Bike Fest din acest sfârşit de săptămână. Finalul zilei de primar a celor două locuitoare ale Râmnicului – care s-au înscris în acest program prin intermediul TelVerde 0800809809 – a fost marcat de o vizită la dispeceratul de monitorizare a camerelor video de la Poliţia Locală, la Cantina de Ajutor Social şi la Centrul Social de Urgenţă „Ioana”.

Anemona TĂNASE

You must be logged in to post a comment Login

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.