Meta
Realitatea Vâlceană

55 de absolvenţi şi-au găsit un loc de muncă la Bursa forţei de muncă pentru absolvenţi

• Toţi angajatorii anuntaţi au fost prezenţi în bursă

55 de absolvenţi încadraţi pe loc

Alţi 734  tineri absolvenţi selectati pentru interviu / proba de lucru

AJOFM Vâlcea a organizat în cursul zilei de vineri , 23 septembrie 2011, începând cu orele 9.00, la Centrul Regional de Formare Profesională a Adulţilor, din strada Calea lui Traian, nr. 98 – Rimnicu Valcea, Bursa forţei de muncă pentru absolvenţi.

Deşi iniţial şi-au anunţat prezenţa 49 de angajatori, în Bursă s-au prezentat 53 de societaţi comerciale care au pus la dispoziţia absolvenţilor 327 locuri de muncă vacante în peste 40 de meserii şi ocupaţii. Pentru alte categorii de şomeri au mai fost disponibile alte 277 locuri de muncă, în total 604.

Au fost selectaţi în vederea susţinerii interviului de angajare/probei de lucru un număr de 734 absolvenţi dintr-un total de 1275 persoane prezente din care 1020 absolvenţi de învăţământ promoţia 2011.

S-au încadrat în muncă pe loc, fiind acceptaţi de angajatori un număr de 55 de absolventi.

De asemenea , o parte dintre şomeri au fost  informaţi şi consiliaţi în vederea înscrierii lor la o formă de pregătire profesională cuprinsă în Programul de formare al AJOFM Vâlcea pe anul 2011, fie în cadrul activităţilor prevăzute de proiectele derulate din fondurile structurale ale Uniunii Europene. Alte oportunităţi adresate şomerilor au fost oferite prin compartimentul EURES din cadrul instituţiei noastre, pentru vâlcenii care sunt interersaţi să lucreze în spaţiul Uniunii Europene.

Reprezentanţi ai autorităţilor publice locale au fost prezenţi pe durata desfăşurării evenimentului şi au intrat în dialog atât cu angajatorii cât şi cu solicitanţii de loc de muncă.

„ Vreau să mulţumesc presei vâlcene fie ea scrisă, audio sau video pentru modul în care au mediatizat acest eveniment major, contribuind astfel la reuşita Bursei. Din punct de vedere instituţional, cred că am reuşit să ne atingem obiectivul principal , acela de a pune în contact direct angajatorul cu cei care îşi caută un loc de muncă şi de a facilita integrarea pe piaţa muncii a cât mai multor persoane, cu precădere tineri.

În acest fel participăm la efortul comun la nivel naţional de creştere a gradului de ocupare al forţei de muncă în România,” a declarat directorul AJOFM Vâlcea, Dumitru Nicu Cornoiu.

Carmen CĂLIN

You must be logged in to post a comment Login

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.