CSM București-SCM Râmnicu Vâlcea, cea mai așteptată confruntare din handbalul românesc!
•Stângacele din echipa vâlceană, coșmarul apărării bucureștene

Miercuri, 11 martie, de la ora 18.30, în Sala Polivalentă din București, a început cel mai așteptat meci de handbal din România! În primele 20 de minute de joc au curs golurile, de-o parte și de alta, ulterior campioana României a avut niște momente de ezitare, iar CSM-ul, cu Cristina Neagu în frunte, a profitat de situație și a reușit să se distanțeze la trei goluri! Marta Lopez, Mireya Gonzales și Irina Glibko au mai dat suflu echipei vâlcene, reducând din diferență.
La pauză CSM București conducea cu 15-12 pe SCM Râmnicu Vâlcea, însă repriza a doua s-a anunțat incendiară.
Încă 15 minute de joc, CSM București-SCM Râmnicu Vâlcea: 20-19!
Marta Lopez scapă singură și marchează golul egalizator!!
Vâlcea, in inferioritate numerică, refuză golul, prin parada portăriței Iulia Dumanska!!
Cristina Neagu a reușit un gol important pentru bucureștence 21-20.
Irina Glibko a egalat din 7 m, însă imediat a venit replica bucureștencelor 22-21, gol avantaj pentru CSM. Din păcate, Irina Glibko a și ratat, dar a și înscris!
Time out cerut de antrenorul Florentin Pera pentru a replia echipa, mai sunt două minute de joc!!! 23-22 pentru CSM. Ce frumos ar fi fost ca acest meci să fie cu public!!!
Se încheie meciul, 23-22, un derby care merita să fie cu spectatorii în tribune, nu în fața televizoarelor! Și, trebuie să spunem realitatea, la ultima fază, din punctul nostru de vedere Liscevici a fost oprită, fără să facă pași. „Șansa egalului ne-a fost luată!”, a declarat supărat antrenorul Florentin Pera.
În tur, SCM Râmnicu Vâlcea s-a impus în fața CSM București cu 20-19, așadar titlul se joacă încă, cele două echipe aflându-se deocamdată la egalitate de puncte în Clasament, însă CSM are un meci restant.







