DOSARE PENALE pentru ALCOOLEMIE la VOLAN
INFRACȚIUNI RUTIERE
În seara zilei de 26 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Drăgășani au fost sesizați cu privire la un eveniment rutier ce a avut loc pe strada Tudor Vladimirescu.
Polițiștii ajunși la fața locului au constatat că cele sesizate se confirmă.
În fapt, conducătorul unui autoturism, un bărbat din municipiu, nu ar fi adaptat viteza la efectuarea virajului la stânga, pierzând controlul volanului și intrând în coliziune cu 4 autoturisme ce se aflau staționate.
Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o alcoolemie de 0,49 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la o unitate spitalicească în vederea recoltării a două probe biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.
Pe numele bărbatului a fost întocmit un dosar penal, totodată acesta a fost sancționat pentru nerespectarea prevederilor Ordonanțelor Militare în vigoare.
În urma evenimentului au rezultat doar pagube materiale.
•
La data de 26 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Secției 4 Poliției Rurală Prundeni au oprit pentru control pe raza comunei Olanu, un autoturism condus de un bărbat de 34 de ani, din comună.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că bărbatul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, iar în urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o alcoolemiei de 0,59 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la o unitate spitalicească în vederea recoltării a două probe biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.
Pe numele bărbatului a fost întocmit un dosar penal.
•
La data de 26 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Secției 11 Poliției Rurală Zătreni au constatat direct faptul că, pe raza comunei Roșiile a avut loc un eveniment rutier.
În fapt, conducătorul unui autoturism, un bărbat de 35 de ani, din municipiul Râmnicu Vâlcea, a pierdut controlul volanului intrând în coliziune cu un gard din lemn, ulterior răsturnându-se.
Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o alcoolemiei de 0,46 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la o unitate spitalicească în vederea recoltării a două probe biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.
Pe numele bărbatului a fost întocmit un dosar penal.







