Facturile pentru încălzire vor fi la fel ca iarna trecută!
Primarul Rădulescu îi linişteşte pe râmniceni că va fi la fel de greu!
„Facturile de încălzire ale râmnicenilor nu vor creşte la iarnă” a declarat primarul Râmnicului Romeo Rădulescu.
La iniţiativa primarului Romeo Rădulescu consilierii municipali au fost de acord să se acopere din bugetul local diferenţa dintre preţul de producere, transport, distribuţie şi furnizare a energiei termice şi preţul de facturare al energiei termice care ajunge la populaţie.
„Prin această măsură îi asigurăm pe locuitorii municipiului că vor plăti facturi la încălzire, similare cu cele din iarna trecută. Grija faţă de cetăţeni este o prioritate pentru noi ca administraţie, de aceea municipalitatea va suporta în totalitate diferenţa preţului gicacaloriei furnizat de CET Govora care are valoarea de 197,28 lei / Gcal , preţul pentru populaţie rămânând neschimbat, de 138,73 lei/ Gcal”, a declarat primarul Romeo Rădulescu.
„Subvenţia în această iarnă va fi acordată pentru toţi locuitorii municipiului Râmnicu Vâlcea. Preţul gicacaloriei rămâne de 138,73 lei/Gcal inclusiv TVA. În urma unei analize riguroase, am decis suportarea subvenţiei la gigacalorie şi în această iarnă, pentru toţi cetăţenii care sunt racordaţi la reţeaua de termoficare urbană“, a anunţat primarul Romeo Rădulescu.
„Vreau să îi liniştesc pe locuitorii Râmnicului, vor plăti pentru căldura din această iarnă la fel cât au plătit şi iarna trecută, niciun leu în plus. Nivelul subvenţiei acordată de municipalitate se va menţine la nivelul actual de 58,55 lei/Gcal şi după 1 ianuarie 2012”, a concluzionat edilul şef, Romeo Rădulescu.
Totuşi, primarul Rădulescu a „uitat” să mai adauge şi faptul că veniturile râmnicenilor sunt foarte mici, banii le sunt insuficienţi acum să-şi acopere cheltuielile cotidiene (mâncare şi medicamente etc) şi, cu siguranţă, aşa cum am mai precizat, cu siguranţă, vor fi foarte mulţi care nu vor putea să-şi plătească facturile de căldură!!! (A.T)







