Meta
Realitatea Vâlceană

Consiliul Elevilor Vâlcea şi-a ales un nou Birou de conducere

Consiliul Judeţean al Elevilor din Vâlcea – CJE –  a organizat în data de 1 noiembrie 2011, la Colegiul Tehnic Energetic, Adunarea  Generală a Consiliilor Elevilor din judeţul Vâlcea.

În cadrul acestei Adunări Generale, peste 100 de reprezentanţi ai elevilor din judeţul nostru s-au întâlnit la Râmnicu Valcea. Aici, fostul preşedinte, Ioana Evelina Miu, a prezentat raportul de activitate pe anul 2010-2011 şi a premiat fosta generaţie a CJE Vâlcea.

În cadrul acestei întâlniri s-au ales prin vot democratic, exercitat de preşedinţii şi prim-vicepreşedinţii structurilor şcolare din judeţul Vâlcea, noii reprezentaţi ai elevilor la nivel judeţean. În urma alegerilor, Elena Ciulpan, preşedinte la Consiliul Elevilor din Grupul Şcolar Henri Coandă, a fost ales ca Preşedinte al CJE, Necşuliu Laura, Bitică Alexandra, Rădoi Alexandru, vicepresedinţi ai CJE Vâlcea, Bădărâcă Alexandra secretar -departamentul relaţii interne, Lungu Vlad Ionut secretar -departamentul relaţii externe.

Directori la departamente:

Popov Victoria -Departamentul pentru Mobilitate, Formare, Informare şi Consiliere;

Maria Ruxandra Gabriela Ionescu –departamentul Avocatul Elevului;

Gherghina Maria –departamentul Cultură, educaţie şi programe şcolare;

Dejescu Petruţ –departamentul Sport şi Programe pentru tineret;

Păunescu Sebastian –departamentul Concursuri şcolare şi extrascolare.

Precizăm faptul că la deschiderea evenimentului ce a avut loc în sala de festivităţi a Colegiului Tehnic Energetic, au fost prezenţi inspectorul şef al ISJ, Gabriela Ene, inspectorul educativ Ştefan Mărgăritescu, directorul Colegiului Tehnic Energetic Ion Florescu, fostul preşedinte CJE Ionuţ Rusu (2006-2007) şi  reprezentantul din partea DJST, Carmen Folescu.

Anemona TĂNASE

You must be logged in to post a comment Login

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.