RAZIE IPJ: 212 sancțiuni contravenționale, 16 permise de conducere reținute, certificate de înmatriculare retrase, material lemnos confiscat!
ACȚIUNILE ÎN SISTEM INTEGRAT ALE POLIȚIȘTILOR VÂLCENI CONTINUĂ
Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea au continuat și joi, 12 august a.c., tot în sistem integrat, cu peste 150 de efective din cadrul structurilor de rutieră, ordine publică și transporturi feroviare, având același obiectiv, de creșterea gradului de siguranță rutieră și menținerea unui climat optim de ordine și siguranță publică.
În intervarul orar, 07:00-09:00 și 17:00-19:00, polițiștii județului Vâlcea au acționat pentru prevenirea și combaterea accidentelor rutiere produse pe fondul nerespectării regimului legal de viteză, al consumului de alcool sau altor substanțe la volan, precum și pentru alte încălcări ale legislației în vigoare.
În urma abaterilor constatate, aceștia au aplicat 212 sancțiuni contravenţionale, în valoare de peste 73.000 de lei, dintre care, 172 conform prevederilor O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, 3 sancțiuni conform Legii nr.38/2003 privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere și restul conform altor acte normative.
De asemenea, au fost reținute 16 permise de conducere, majoritatea pentru depășirea vitezei legale și au fost retrase 9 certificate de înmatriculare.
Totodată, polițiștii de ordine publică au organizat și desfășurat activități în aceeași măsură, și pentru prevenirea și combaterea ilegalităților îndreptate împotriva fondului forestier național privind tăierea, transportul, deținerea, prelucrarea și comercializarea materialelor lemnoase.
Cu ocazia activităților desfășurate au fost constatate încălcări ale prevederilor Legii nr. 171/2010, fiind aplicate 18 sancțiuni contravenționale, în cuantum de 20.000 lei, fiind dispusă confiscarea unui volum de 217,45 mc, materiale lemnoase, diverse specii și sortimente, în valoare de 31.907,80 lei.
Poliţiştii atrag atenţia cu privire la obligativitatea respectării legalităţii, în toate domeniile, cu precizarea că, astfel de acţiuni vor continua şi în perioada următoare.







