ÎNGRIJORĂTOR! Șoferi vitezomani, fără centură de siguranță și alcool la volan, depistați în trafic!
ACȚIUNI “BLITZ” ALE POLIȚIȘTILOR RUTIERI DIN VÂLCEA
Polițiștii rutieri au acționat în perioada 23-29 august a.c., în județul Vâlcea, pentru impunerea unui climat de siguranță rutieră în rândul participanților la trafic și sancționarea celor care încalcă normele rutiere.


Astfel, în cadrul acțiunilor au fost aplicate 127 de sancțiuni, 28 pentru depășirea vitezei legale, 5 pentru lipsă centurii de siguranță, 4 pentru neacordarea de prioritate altor vehicule, dar și pentru alte abateri precum cele săvârșite de bicicliști, pietoni, pentru depășiri neregulamentare, utilizarea telefonului mobil, consum de alcool și altele.
De asemenea, au fost reținute în vederea suspendării, 11 permise de conducere și au fost ridicate 2 certificate de înmatriculare.
Reamintim șoferilor să nu se urce la volan dacă sunt obosiți sau dacă au consumat alcool, să nu depășească limita legală de viteză și să dea dovadă de răbdare, valorile de trafic fiind ridicate în această perioadă!









