SNLO Tg Jiu a sistat livrarea de cărbune către CET Govora
La conferinta de joi a USL Valcea, preşedinte CJ Vâlcea, Ion Cîlea a prezentat o problemă destul de gravă cu care se confruntă în prezent CJ şi foarte importantă pentru locuitorii municipiului şi anume faptul că SNLO Tg.Jiu a sistat livrarea de cărbune către CET Govora.
,,.Un lucru extrem de grav este faptul că SNLO a transmis propunerea printr-un act adiţional prin care solicită următoarele: Noi am cerut suplimentarea cantităţii de cărbune din contractul iniţial, de la 1.800.000, am cerut la 2.170.000. S-a aprobat 2.150.000, deci au fost de acord cu suplimentarea. Un lucru foarte grav este acela că obligă la plăta lunară curentă a cărbunelui livrat în luna anterioară, ceea ce este foarte greu, ar fi corect dacă şi ceilalţi furnizori cărora le livrăm abur şi energie electrică ne-ar putea livra tot aşa matematic banii pentru cantităţiile care le livrăm noi. Adevărul este că nu se poate face acest lucru. }tiţi în ce situaţie se află Oltchim-ul care şi în prezent are 650 miliarde datorie la CET Govora şi o situaţie destul de grea. Consiliul de Administraţie al SNLO Tg.Jiu a menţionat în mod expres în actul adiţional, că dacă nu îi plătim la ultimul leu cantitatea de cărbune livrată, automat întrerupe livrarea de cărbune fără o notificare prealabilă şi fără punere în întârziere, ceea ce încalcă prevederile contruactuale. Mâine vom veni cu un proiect de hotărâre în care prezentăm obiecţiuni la acest act adiţional, care nu sunt conform prevederilor contruactuale. Astfel, dacă datoria noastră la SNLO Tg.Jiu. unde acţionar este Ministerul Economiei, este de 640 miliarde vechi, din care se vor vira 468 de miliarde, deci rămâne 170 miliarde lei vechi, Ministerul Economiei poate face compensare între datoria CET-ului faţă de SNLO, având în vedere datoria Oltchimului către CET Govora. Era normal, simplu şi foarte corect. Dar pentru faptul că nimeni nu se oboseşte să facă treaba aceasta, avem din nou probleme. {ncepând cu data de 9 noiembrie se sistează livrarea de cărbune către CET Govora. Aceasta este situaţia cu care ne confruntăm în plină iarnă. Astfel, ieri, 9 noiembrie, SNLO a sistat livrarea de cărbune. O soluţie ar fi să punem în funcţiune un cazan, dar asta implică costuri ridicate sau ar mai fi o soluţie printr-o ordonanţă de urgenţa care să aprobe consumarea cărbunelui de rezervă care este de 250.000 de tone la CET. Dacă se aproba această ordonanţă, automat puteam să luăm din stocul de rezervă şi ne salva, dar nu s-a dat ordonanţa, ca dovadă că nu-i interesează problema CET-ului şi a căldurii populaţiei judeţului. {n prezent CET-ul mai are cărbune pentru numai trei patru zile, acesta este marea problemă cu care ne confruntăm”, a conchis preşedintele Ion Cîlea.
Carmen CĂLIN














