Meta
Realitatea Vâlceană

Tânără din Băile Olănești, drogată la volan! Alte INFRACȚIUNI DEPISTATE în WEEKEND

ACȚIUNE PE LINIE RUTIERĂ A POLIȚIȘTILOR VÂLCENI

În acest sfârșit de săptămână polițiștii vâlceni cu atribuții pe linie de rutieră au acționat la nivelul județului pentru prevenirea și combaterea producerii de evenimente rutiere pe fondul consumului de alcool și al substanțelor psihoactive.

În urma activităților de verificare în trafic au fost constatate o serie de nereguli, astfel că polițiștii rutieri vâlceni au aplicat 471 de sancțiuni contravenționale, conform O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, fiind constatate și 9 infracțiuni la regimul rutier.

Totodată au fost reținute 103 de permise de conducere, 11 pentru consumul de alcool și 1 pentru consumul de alte substanțe.

Polițiștii rutieri vă recomandă să adoptați o manieră prudentă de conducere, fără bruscarea comenzilor vehiculelor și să respectați regimul legal de viteză, întrucât viteza excesivă şi cea neadaptată la condițiile meteo, de drum sau trafic, reprezintă principalul factor generator al accidentelor rutiere. Totodată, nu vă angajați în efectuarea de depășiri neregulamentare!

Exemple:

În seara zilei de 29 ianuarie polițiștii rutieri au oprit pentru control un autoturism condus pe D.N.64, în Vlădești, de către o tânără de 22 de ani, din Băile Olănești.

Tânăra a fost supusă testării cu aparatul DrugTest, iar în urma testării rezultatul a fost pozitiv pentru substanța Ecstasy, tânăra fiind condusă la o unitate spitalicească unde i-au fost recoltate probe biologice în vederea determinării cu exactitate a substanțelor consumate.

Cercetările în acest caz sunt continuate în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau altor substanțe.
•

You must be logged in to post a comment Login

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.