Meta
Realitatea Vâlceană

Șapte șoferi vitezomani au rămas fără permis de Valentine’s Day. Altul, depistat cu alcoolemie de 1,08 mg/l

POLIȚIȘTII DIN VÂLCEA ACȚIONEAZĂ PERMAMENT PENTRU RESPECTAREA NORMELOR RUTIERE

La data de 14 februarie a.c., în jurul orei 15:00 polițiștii din cadrul Secției 8 Poliție Rurală Lăpușata au identificat un bărbat din comuna Copăceni, care ar fi condus un autoturism pe DJ 676 în comuna Copăceni, județul Vâlcea, fiind sub influența băuturilor alcoolice.

Întrucât acesta emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de 1,08 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Conducătorul auto a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

•

Polițiștii rutieri din cadrul Biroul Rutier și Serviciului rutier Vâlcea au aplicat ieri, 14 februarie a.c., 42 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, cu amenzi în valoare de 10.165 de lei, din care 21 pentru depășirea regimului legal de viteză, iar restul pentru alte abateri.

Totodată, au reținut în vederea suspendării dreptului de a conduce pe drumurile publice 7 permise de conducere pentru nerespectarea vitezei legale și pentru depășiri neregulamentare și au retras 2 certificate de înmatriculare.

You must be logged in to post a comment Login

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.