Încă două MANDATE DE EXECUTARE a ÎNCHISORII puse în APLICARE de POLIȚIȘTII VÂLCENI: Doi bătrâni din Prundeni și Drăgășani, acuzați de luare de mită și falsuri în înscrisuri
Luni, 11 iulie, polițiștii Secției 4 Poliție Rurală au procedat la executarea unuimandat de executare a pedepsei închisorii emis de Tribunalul Argeș pe numele unui bărbat de 74 de ani din comuna Prundeni. Acesta este condamnat la 6 ani de închisoare în regim de detenție, pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită și fals intelectual.
Totodată, polițiștii Poliției municipiului Drăgășani au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei închisorii emis de Tribunalul Argeș pe numele unui bărbat de 61 de ani din municipiul Drăgășani. Acesta este condamnat la pedeapsa de 3 ani și 10 luni închisoare în regim de detenţie, pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Ambii bărbați au fost identificați și depuși la Penitenciarul de Maximă Siguranță Craiova, în vederea executării pedepsei.







