Meta
Realitatea Vâlceană

În Weekend, 72 șoferi au rămas fără permise de conducere. Alte ABATERI depistate de polițiștii rutieri

POLIȚIȘTII RUTIERI DIN JUDEȚUL VÂLCEA ACȚIONEAZĂ PERMENENT PENTRU PREVENIREA ȘI COMBATEREA ACCIDENTELOR RUTIERE

Și în acest weekend, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului dePoliție Județean Vâlcea au organizat și desfășurat acțiuni pentru creșterea gradului de disciplină rutieră, mai exact pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere pe D.N.7, D.N.64, D.N.67, precum și pe D.J. și D.C. din județ.

În acest context, în perioada 11-13 noiembrie a.c., polițiștii au verificat 893 autovehicule, au legitimat 964 persoane, au efectuat 187 testări de alcool și o testare de substanțe psihoactive.
Pentru abaterile constatate au fost aplicate 580 de sancțiuni contravenționale, în cuantum total de 199.470 de lei. Dintre acestea, 191 au fost pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 9 pentru depășiri neregulamentare, 6 pentru conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice, 4 pentru neacordare prioritate vehicule/pietoni, 41 pentru abateri ale bicicliștilor, 16 pentru abateri ale pietonilor, iar 313 pentru alte nereguli.
De asemenea, 72 de șoferi au rămas fără permise de conducere. Dintre aceștia, 35 au depășit limita legală de viteză admisă, 9 au efectuat depășiri neregulamentare, 4 nu au acordat prioritate de trecere vehiculelor sau pietonilor, 6 au consumat băuturi alcoolice la volan, iar ceilalți 18 nu au respectat alte reguli rutiere.
Au fost reținute 26 certificate de înmatriculare pentru conducerea unor autovehicule având defecțiuni tehnice sau pentru neîndeplinirea unor obligații legale.

You must be logged in to post a comment Login

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.