Meta
Realitatea Vâlceană

Cârcoteli (pe) bune şi (ne)bune

Excluderea lui Mircea Geoană din PSD a iscat multe discuţii şi-n rândul politicienilor vâlceni. Cum toţii ştiau ca Ion Cîlea l-a susţinut pe Geoană, acum, preşedintele PSD Vâlcea a făcut ce-a considerat că e mai bine pentru partid! :)

O doamnă respectabilă din administraţia locală a suferit două intervenţii chirurgicale …. de înfrumuseţare. Ce-i drept se văd şi rezultatele clare. O felicităm pe doamna pentru ambiţia şi curajul de care a dat dovadă şi îi dorim să fie sănătoasă, să se bucure de siluetă!

Emisiunea unui important realizator de emisiuni  este difuzată de câteva seri „În reluare”. Puţini ştiu că, de fapt, stimabilul domn a părăsit Râmnicul, lăsându-se furat de peisajul…din Africa! :) Poate, când se întoarce, părerea despre un controversat personaj din politica vâlceană va funcţiona…pe alte „criterii”.

Am rămas şocaţi când am aflat, din mai multe surse, că mâncarea de la o renumită autoservire… nu-i „tocmai de lăudat”. Patronii mai au şi o pensiune unde organizează nunţi, botezuri, iar, din „resturile” ce rămân de la nuntaşi, fac o tochitură super „pentru oameni”! E corect să se întâmple aşa? O să verificăm atent acest subiect şi vă vom ţine la curent! Ca şi clienţi, merităm măcar să ştim ce şi de unde mâncăm, dacă tot plătim, nu?!?

You must be logged in to post a comment Login

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.