Coliziune între patru mașini, la Tomșani
Astăzi, 2 iulie, polițiștii din Horezu au fost sesizați cu privire la faptul că s-ar fi produs un accident rutier în localitatea Tomșani.
Din primele date, se pare că ar fi avut loc o coliziune între 4 auto pe DN 67, în localitatea Tomșani, județul Vâlcea.

În urma impactului a rezultat rănirea a 6 persoane (4 adulți și 2 minori), care au fost transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
Polițiștii efectuează în continuare cercetări pentru stabilirea cauzelor care au condus la producerea evenimentului rutier.
Traficul se desfășoară alternativ.







