Au fost publicate REZULTATELE la BAC 2023! Intră pe PLATFORMA bacalaureat.edu.ro cu codul primit de la școală!
Rata de promovare pe țară este 72,8%, faţă de 73,3% anul trecut.
Brăila, Cluj și Iași sunt județele cu cea mai ridicată rată de promovare la Bacalaureat 2023 – sesiunea iunie-iulie, cu peste 85%, în timp ce Ilfovul are cea mai slabă rată – puțin peste 50%, mult sub media națională
Rezultatele de la Bacalaureat 2023 au fost publicate de Ministerul Educației. Este afișată lista județelor – candidații intră în platformă și pot introduce codul primit de la școală pentru căutarea rezultatului obținut la examenele din sesiunea iunie-iulie 2023 a Bacalaureatului. Rezultatele sunt cele inițiale, adică înainte de contestații.

Notele elevilor la Bacalaureat 2023 sunt anonimizate, pentru al patrulea an, astfel că fiecare candidat la această sesiune de Bac trebuie să introducă în platforma bacalaureat.edu.ro codul primit de la școală, pentru a vedea notele pe care le-a obținut la probele scrise. Probele de competențe lingvistice și digitale nu s-au susținut, ci au fost echivalate cu mediile din liceu la disciplinele respective.
Județul VÂLCEA, lista după MEDIE

În această sesiune a examenului de Bacalaureat 2023, câte 5 medii de 10 au fost înregistrate și în județele Constanța, Argeș și Prahova. În județele Iași și Sălaj sunte câte 4 candidați cu media 10. Câte trei candidați cu media 10 sunt în județele și Bacău. În Arad, Hunedoara, Gorj, Vâlcea și Neamț sunt doar doi candidați cu media 10 la examenul de maturitate.
Absolvenții nemulțumiți de notele primite pot să depună contestații tot astăzi, de la ora 12:00 până la ora 18:00.
Județele cu cea mai ridicată rată de promovare la Bacalaureat:
Brăila – 87,3%
Cluj – 87,2%
Iași – – 85,2%
Brașov – 84,8%
Galați – 84,2%
Alba – 83,8%
Bacău – 83,8%
Prahova – 82,4%
Sibiu – 82%
Bistrița Năsăud – 81,1%
Hunedoara – 80,9%
Vâlcea – 80,8%
Neamț – 80%
Județele cu cele mai scăzute rate de promovare:
Ilfov – 54,9%
Hargita – 63,7%
Călărași – 64%
Teleorman – 64,9%
Giurgiu – 65,3%
Mehedinți – 68,3%
Promovarea examenului de Bacalaureat 2023 permite accesul în învățământul superior, adică diploma de bac este un fel de „pașaport” pentru înscrierea la facultate.
Condițiile pe care un candidat trebuie să le îndeplinească pentru a promova examenul de Bacalaureat sunt:
1. să-și fi echivalat sau recunoscut (după metodologia de Bacalaureat 2023) toate probele de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale;
2. să susţină toate probele scrise şi să obțină nota 5 (cel puțin) la fiecare dintre acestea;
3. să obţină media generală 6 (cel puţin) la probele scrise.
Rezultatele finale, după contestații, vor fi afișate vineri, 7 iulie, potrivit calendarului oficial de BAC 2023.
Anemona TĂNASE









