Accident rutier, pe Valea Oltului: Un tânăr de 19 ani din Ilfov a pierdut controlul volanului și a intrat într-un cap de pod
Vineri, 7 iulie, polițiștii Serviciului Rutier Vâlcea au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că, pe DN 7 s-ar fi produs un eveniment rutier soldat cu victime.
Din primele verificări efectuate s-a constatat faptul că, un tânăr, în vârstă de 19 ani, în timp ce conducea un autoturism pe DN 7, km 211+ 400 m, în localitatea Proieni, ar fi pierdut controlul volanului intrând într-un cap de pod.
În urma impactului a rezultat rănirea conducătorului auto, cât și a pasagerei dreapta spate, în vârstă de 48 de ani, ambii din județul Ilfov, care au fost transportați la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor producerii evenimentului rutier.







