„Prietenii Parcului Național Buila-Vânturarița – Ranger Junior”, camp de lucru la Cantonul Cheia
În perioada 14-17 iulie 2023 a avut loc cea de-a doua activitate în natură din cadrul proiectului „Prietenii Parcului Național Buila-Vânturarița – Ranger Junior”. Aceasta s-a desfășurat sub forma unui camp de lucru în zona Cantonului Cheia.

La activitate au participat elevi cu vârsta cuprinsă între 15-19 ani din municipiul Rîmnicu Vîlcea, dar și din zonele limitrofe, fiind coordonați de voluntari adulți, membrii ai Centrului Local de Cercetași Mircea cel Bătrân.


Scopul activității a fost remarcarea și refacerea traseului din „Dosul Builei”, precum și acțiuni de mentenanță a amenajărilor existente pe traseu. Astfel, a fost remarcat traseul cu triunghi roșu de la Vârful Cacova până la Cabana Cheia pe o distanță de 12 km. Datorită lungimii și dificultății traseului, acesta a fost segmentat în două părți, pe pacursul a două zile, înnoptându-se la bivuac, în zona refugiului din Curmătura Builei. S-a continuat cu acțiuni de curățare a potecii dintre Cabana Cheia și Șaua Comarnice, precum și a locurilor de popas și a adăposturilor de pe acest traseu.

De asemenea, participanții au fost inițiați în ridicarea unui adăpost, gătitul la primus, recunoașterea și folosirea unor plante pentru ceaiuri ca cimbrișor, lămâiță, sunătoare sau izmă creață.
Inițiatorul acestui proiect este Organizația Cercetașii României prin Centrul Local Mircea cel Bătrân, având ca partener Administrația Parcului Național Buila-Vânturarița – Romsilva RA.
Proiectul este finanțat de Fundația pentru Parteneriat și Mol România, în cadrul programului „Spații verzi”.
Elena Rotaru
Responsabil Imagine și Comunicare Centrul Local Mircea cel Bătrân












