Femeie de 55 ani, acroșată de un TIR, la Drăgășani
Astăzi, 26 iulie, în jurul orei 08:50, Poliția Municipiului Drăgășani a fost sesizată prin apel 112, cu privire la faptul că, o femeie se află sub un tir.
Din primele verificări efectuate s-a constatat faptul că, un bărbat în vârstă de 59 de ani, din Drobeta Turnu-Severin, care conducea un autotren în municipiul Drăgășani, ar fi acroșat o femeie de 55 de ani, în timp ce traversa strada.
În urma impactului a rezultat decesul femeii.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cauzelor producerii evenimentului rutier.







