Ultima tabără educativă din cadrul proiectului „Prietenii Parcului Național Buila-Vânturarița – Ranger Junior”, la Bărbătești
În perioada 31 iulie – 02 august 2023 s-a desfășurat ultima tabără educativă din cadrul proiectului „Prietenii Parcului Național Buila-Vânturarița – Ranger Junior”. Aceasta a avut loc în zona Bărbătești județul Vâlcea.

Activitatea a reunit elevi cu vârste cuprinse între 11și 15 ani din municipiul Rîmnicu Vîlcea, dar și din zonele limitrofe, iar activitățile au fost coordonate de către voluntari adulți, membrii ai Centrului Local de Cercetași și de către reprezentanți ai Administrației Parcului Național Buila-Vânturarița.

Atelierele la care au participat elevii au avut ca scop promovarea şi popularizarea Parcului Național Buila-Vânturarița find folosie metode de educare interactivă.
Astfel, tinerii au fost implicați în pregătirea meselor, în ecologizarea zonei de campare și a traseelor parcurse, în repararea unor facilități existente la locurile de popas. De asemenea, reprezentanții Administrației Parcului Național Buila-Vânturarița le-au prezentat informații despre protecția mediului și importanța ariilor protejate, cât și despre aplicații practice ale educației ecologice.

Traseul parcurs a fost unul de dificultate medie, dar care i-a încântat pe copii prin pasajele sale muntoase.
Inițiatorul acestui proiect este Organizația Cercetașii României prin Centrul Local Mircea cel Bătrân, având ca partener Administrația Parcului Național Buila-Vânturarița – Romsilva RA.
Proiectul este finanțat de Fundația pentru Parteneriat și Mol România, în cadrul programului „Spații verzi”.
Elena Rotaru
Responsabil Imagine și Comunicare Centrul Local Mircea cel Bătrân













