ALARMANT! Încă un tânăr, depistat DROGAT la volan, pe strada Ostroveni
În seara de luni, 11 septembrie 2023, în jurul orei 21.00, un tânăr în vârstă de 23 de ani, domiciliat în comuna Budești, a fost depistat de polițiștii Serviciului Rutier Vâlcea în timp ce conducea un autoturism, pe Drumul Național 7, pe raza localității de domiciliu, sub influența substanțelor psihoactive.
„La testarea cu aparatul Drug Test, a rezultat faptul că tânărul ar fi consumat o substanță psihotropă. Pentru acest motiv, tânărul a fost condus la o unitate medicală pentru prelevarea de mostre biologice, în vederea stabilirii prezenței substanțelor pshioactive în organism. Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui autovehicul sub influența substanțelor psihoactive.
…
În seara de 9 septembrie 2023, în jurul orei 22.30, o tânără de 19 ani, domiciliată în comuna Verguleasa, județul Olt, a fost depistată de polițiștii Formațiunii Rutiere Drăgășani, în timp ce conducea un autoturism pe strada Gib Mihăescu din municipiu. Tânăra a fost verificată cu aparatul drugtest, rezultatul fiind pozitiv la substanța cannabis.
În acest caz, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe”,
…
La data de 7 septembrie 2023, în jurul orei 19.30, angajații Biroului Rutier Râmnicu Vâlcea au depistat un tânăr în vârstă de 24 de ani, domiciliat în Râmnicu Vâlcea, în timp ce conducea un autoturism pe strada Ostroveni din municipiu, sub influența substanțelor psihoactive.
„După verificarea cu aparatul Drugtest, la care au rezultat valori pozitive la consumul de substanțe interzise, respectiv T1B KET, tânărul a fost condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe de sânge, în vederea stabilirii prezenţei substanţelor psihoactive în organism. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive”, au anunțat polițiștii vâlceni.







