Două persoane din Râmnicu Vâlcea, rănite în accidentul rutier de la Lapușata
*Accident rutier, pe DJ 676 – Lăpușata*
La data de 10 octombrie a.c., polițiștii Secției nr. 8 Lăpușata au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier soldat cu rănirea a 2 persoane, pe DJ 676.
Din verificările preliminare efectuate, s-a stabilit că, în localitatea Lăpușata, în împrejurări ce vor fi stabilite în urma cercetărilor, ar fi avut loc o coliziune între 2 autoturisme, ulterior unul dintre acestea fiind proiectat într-un șanț de pe marginea drumului.
În urma impactului, a rezultat rănirea a două persoane, ambele din municipiul Râmnicu Vâlcea.
Este vorba de o femeie, de 45 de ani și un bărbat, de 40 de ani, cele 2 persoane fiind transportate la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
În cauză se efectuează cercetări pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor în care evenimentul rutier a avut loc.







