IPJ Vâlcea: ÎȚI DOREȘTI SĂ FII POLIȚIST? TE AȘTEPTĂM ÎN RÂNDURILE NOASTRE!
La data de 26 octombrie a.c., în contextul concursurilor de admitere organizate de instituțiile de învățământ M.A.I., Inspectoratul de Poliție Județean Vâlcea a organizat o activitate de promovare a profesiei în rândul elevilor aflați la final de ciclu liceal.
Astfel, aproximativ 200 de elevi de la Colegiul Național Mircea cel Bătrân din municipiul Râmnicu Vâlcea, s-au întâlnit cu polițiștii din diverse structuri ale inspectoratului (siguranță școlară, pregătire profesională, resurse umane, prevenirea criminalității, ordine si siguranță publică, criminalistică, rutieră și luptători de acțiuni speciale), pentru a discuta despre oportunitățile și provocările acestei profesii.

Pe parcursul activităților, polițiștii au discutat despre abilitățile și calitățile necesare unui bun polițist, despre exigențele profesionale, despre constrângeri, dar și avantaje, încercând să ofere tinerilor o imagine cât mai completă asupra oportunităților de carieră.
Elevii s-au dovedit receptivi și interesați, astfel încât întâlnirile au fost dinamice și interactive.
Activitățile vor continua, informații privind cariera și oferta educaționala a instituțiilor de învățământ M.A.I. urmând a fi oferite și în cadrul activităților preventive desfășurate de polițiști în școlile din județul Vâlcea.
Reamintim faptul că, în perioada 18 octombrie – 05 noiembrie 2023, Inspectoratul de Poliție Județean Vâlcea primește cereri de înscriere pentru trei dintre unitățile de învățământ postliceal ale Ministerului Afacerilor Interne.
Anunțul de recrutare, cu toate detaliile necesare înscrierii, modelele documentelor și detaliile aferente celorlalte etape de desfășurare a concursurilor, pot fi accesate gratuit pe adresa de internet a I.P.J. Vâlcea, fiind disponibile la link-ul:https://vl.politiaromana.ro/ro/cariera/admitere-institutii-invatamant/anunt-admitere-scoli-postliceale-mai-ipj-vl-octombrie-2023-
februarie-2024
Mult succes tuturor!







