24 noiembrie: RAZII IPJ: 34 PERMISE DE CONDUCERE suspendate și multe SANCTIUNI CONTRAVENȚIONALE
ACȚIUNI PREVENTIVE ÎN TRAFIC, ÎN VEDEREA CREȘTERII GRADULUI DE SIGURANȚĂ RUTIERĂ
În data de 24 noiembrie a.c., în intervalele orare 07.00 – 12.00 și 15.00 – 20.00, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea au acționat, pe principalele artere din județ, în vederea creșterii gradului de siguranță rutieră și disciplină în trafic, dar și pentru combaterea nerespectării regimului legal de viteză ori a altor cauze generatoare de evenimente rutiere.

Polițiștii au fost prezenți pe drumurile publice din județ, acţionând în sistem integrat cu polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratelor de Poliție Județene Argeș, Sibiu, Olt și Gorj, pentru prevenirea accidentelor rutiere, precum și pentru fluidizarea traficului pe căile de acces în stațiunile turistice şi zonele de agrement.

În urma activităților desfășurate, au fost controlate și verificate peste 200 de autovehicule, legitimate 325 de persoane și efectuate 126 de testări cu aparatele etilotest și drugtest.
De asemenea, pentru neregulile constatate, au fost aplicate 310 sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 125.000 de lei.
Totodată, au fost reținute, în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, 34 de permise de conducere și au fost constatate 3 infracţiuni flagrante contra siguranței pe drumurile publice.

Astfel, în jurul orei 12.00, polițiștii Serviciului Rutier Vâlcea au depistat în trafic, un bărbat de 36 de ani, din județul Cluj, care conducea un autoturism pe DN 7, în localitatea Milcoiu, cu o viteză de 121 km/h într-un sector de drum în care limita de viteză este de 70 km/h.
Ulterior, în jurul orei 15.00, un alt bărbat de 54 de ani, din localitatea Bunești, județul Vâlcea, a fost identificat de polițiști circulând cu 120 km/h pe DN 7, în localitatea Milcoiu.
În urma abaterilor constatate, cei doi bărbați au fost sancționați contravențional cu amendă în valoare de 1.305 lei, fiindu-le suspendată exercitarea dreptului de a conduce pe drumurile publice pe o perioadă de 90 de zile.
Polițiștii vă recomandă:
*CIRCULAȚI CU ATENȚIE!*
*Având în vedere avertizările meteorologice privind fenomene de precipitații însemnate cantitativ, intensificări ale vântului și viscol, reamintim conducătorilor auto să respecte toate regulile de circulație și să adapteze permanent viteza de deplasare la condițiile de drum și trafic.*
Polițiștii rutieri vor fi prezenți în teren pentru supravegherea, îndrumarea și controlul traficului rutier, în special pe drumurile intens tranzitate.
În acest context, pentru _creșterea gradului de siguranță în deplasările pe drumurile publice și pentru prevenirea cauzelor generatoare de evenimente rutiere_, *polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea transmit următoarele recomandări*:
- _Acționarea pedalei de accelerație trebuie făcută cu moderație_, mai ales atunci când drumul este acoperit cu zăpadă, gheață sau polei. Nu uitați că puteți pune în pericol nu doar propria persoană, ci și pe ceilalți participanți la trafic.
- Dacă vă grăbiți să ajungeți la destinație, nu uitați că _timpul este prețios pentru toată lumea. Implicarea în orice eveniment rutier vă va consuma mult mai mult timp decât dacă vă deplasați cu prudență_.
- Reamintim că _utilizarea anvelopelor de iarnă este *obligatorie atunci când se circulă pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei*_, iar autovehiculele cu greutatea de peste 3,5 tone trebuie echipate cu dispozitive antiderapante. Nerespectarea acestor obligații se sancționează cu amendă între 9 și 20 de puncte-amendă (între 1.305 și 2.900 de lei) și _reținerea certificatului de înmatriculare/înregistrare al autoturismului, eliberându-se o dovadă înlocuitoare fără drept de circulație_.
- _Folosiți luminile de întâlnire și pe timpul zilei_, aspect foarte util mai ales în condiții de vreme nefavorabilă! Curătați în permanență farurile, lămpile de semnalizare, geamurile autovehiculului, asigurați buna funcționare a ștergătoarelor de parbriz și folosiți corespunzător instalația de ventilație – climatizare!
- În condiţiile unui trafic aglomerat, precipitaţiile (sub formă de lapoviţă sau ninsoare), precum şi vântul puternic, pot determina apariţia unor _blocaje rutiere temporare. Păstraţi-vă calmul, nu uitaţi de politeţea rutieră şi nu blocaţi intersecţiile. De asemenea, nu vă angajaţi în depăşirea coloanelor de autovehicule._
- _Nu folosiţi telefonul_ fără dispozitive de tip ,,mâini libere” şi _nu vă urcaţi la volan obosiţi sau sub influenţa alcoolului ori a substanţelor cu efect psihoactiv_!
- Pentru *pietoni* recomandăm _să sporească atenţia_, să evite pe cât posibil folosirea părţii carosabile, mai ales după lăsarea întunericului sau în condiţii de vizibilitate redusă, şi _să se asigure temeinic înaintea traversării drumurilor_. De asemenea, nu vă îngustaţi câmpul vizual cu articole de vestimentaţie voluminoase _şi traversaţi prin locurile permise, după ce vă asiguraţi că şoferii au observat intenţia de a traversa, şi fără a vă grăbi, pentru ca aceştia să aibă timpul necesar pentru a opri în condiţii de siguranţă_.
Totodată, înainte de a pleca la drum, _verificați starea traseului pe care urmează să îl parcurgeți_ și *pregătiți autovehiculul pentru drum, verificând funcționarea sistemelor de iluminare-semnalizare, ventilare-degivrare, dar și verificând informații actualizate despre situația traficului*, pe care le puteți găsi pe site-ul oficial al Poliției Române, la secțiunea Infotrafic: https://www.politiaromana.ro/ro/info-trafic.










