MINIVACANȚA de CRĂCIUN, în SIGURANȚĂ! Recomandările IPJ
Structurile operative din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea vor fi mobilizate și în perioada minivacanței de Crăciun pentru a asigura liniștea și ordinea publică și pentru a interveni rapid în sprijinul cetățenilor, atunci când situația o impune.
Polițiștii vor fi mobilizați, începând de vineri, 22 decembrie, și până pe 26 decembrie, pentru prevenirea producerii unor evenimente negative. Cei mai mulți dintre aceștia sunt polițiști de ordine publică, poliție rutieră, investigații criminale, dar și de la arme explozivi și substanțe periculoase.
În funcție de efectele fenomenelor meteo, polițiștii rutieri sunt pregătiți cu mijloace suplimentare în zonele cu risc rutier ridicat, precum și în stațiunile și locurile unde se înregistrează o mare afluență de persoane.
În minivacanța de Crăciun, peste 200 de polițiști vor fi zilnic la datorie și vor acționa pentru asigurarea măsurilor de ordine publică, siguranță rutieră, dar și pentru prevenirea altor fapte antisociale.
Pentru prevenirea evenimentelor negative, Inspectoratul de Poliție Județean Vâlcea adresează cetățenilor următoarele recomandări:
• Nu consumați în exces băuturi alcoolice, comiterea faptelor antisociale poate fi înlesnită de consumul de alcool!
• Nu răspundeți cu violență la provocări, încercați să evitați conflictele, iar dacă nu reușiți, sunați de urgență la 112!
• Nu vă lăsați copiii nesupravegheați!
• Aveți grijă de bunurile dumneavoastră atunci când vă aflați în locuri aglomerate!
• Nu achiziționați articole cu conținut pirotehnic de la comercianți neautorizați;
• atenție la pericolul reprezentat de utilizarea necorespunzătoare a articolelor cu conținut pirotehnic. Pe lângă pagubele materiale, acestea pot produce vătămări corporale cu consecințe deosebit de grave.
• Conducătorilor auto le este recomandat să-și echipeze mașinile corespunzător, să adapteze, permanent, viteza de rulare la condițiile de drum și de trafic, să evite efectuarea de depășiri riscante, să nu conducă sub influența băuturilor alcoolice sau dacă sunt obosiți, să conducă cu multă atenție!
Având în vedere că valorile de trafic vor fi crescute în această perioadă, ca în orice minivacanță, rugăm conducătorii auto să manifeste înțelegere și mai ales răbdare față de ceilalți participanți la trafic.
Pentru descurajarea conducătorilor auto care circulă cu viteză peste limita legală, echipajele de poliție rutieră vor acționa zilnic cu aparate radar, în aceste zile fiind vizați și cei care aleg să se urce la volan după ce au consumat băuturi alcoolice sau substanțe interzise.
Inspectoratul de Poliție Județean Vâlcea vă urează Sărbători fericite!







