PSD Vâlcea și-a desemnat candidații la primăriile din județ
• Constantin Rădulescu, desemnat, candidat pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Vâlcea

Vineri, 5 aprilie 2024, în cadrul Consiliului Politic al Organizației Județene Vâlcea, a fost validată, cu unanimitate de voturi, candidatura lui Constantin Rădulescu la funcția de Președinte al Consiliului Județean Vâlcea și lista de candidați pentru funcția de primar la nivelul comunelor, orașelor și municipiilor din județ.
De asemenea, a fost adoptată decizia privind desemnarea lui Mircia Gutău în funcția de președinte interimar al Organizației Municipale Râmnicu Vâlcea, fiind totodată validat candidat pentru funcția de primar al municipiului reședință de județ.
Au mai fost adoptate o serie de decizii cu caracter intern, privind organizarea structurilor locale pentru pregatirea alegerilor și s-au stabilit actiunile pentru această perioadă.
La ședință au mai participat, în calitate de invitați, prefectul Mihai Oprea, subprefectul Florentina Călin, secretarul de stat Adrian Voican, parlamentarii vâlceni, dar și membri TSD Vâlcea.
“Le mulțumesc colegilor pentru votul unanim pe care l-am primit atât eu, cât și colegii care candidează pentru funcția de primar în localitățile vâlcene.
Pornim cu încredere, entuziasm și multă energie, în bătălia electorală pentru alegerile locale din 9 iunie.
Îi asigurăm pe vâlceni că vom face tot ce ține de noi, cu bună-credință, pentru dezvoltarea județului Vâlcea și pentru binele locuitorilor lui“, a declarat Constantin Rădulescu, președintele PSD Vâlcea.









