Persoană DECEDATĂ, GĂSITĂ în BARAJUL GURA LOTRULUI: O femeie de 32 de ani din Olanu
PERSOANĂ DECEDATĂ, GĂSITĂ ÎN BARAJUL GURA LOTRULUI*
La data de 9 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Brezoi au fost informați cu privire la faptul că o persoană a fost găsită decedată, în barajul artificial Gura Lotrului.
Polițiştii s-au deplasat la fața locului, iar din primele verificări, s-a stabilit că este vorba de o femeie de 32 de ani, din localitatea Olanu, și că ar fi persoana care a plecat de acasă în mod voluntar de la adresa de domiciliu la data de 27 martie a.c.
Trupul neînsuflețit al acesteia a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală, în vederea efectuării necropsiei.
Polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal, sub supravegherea procurorului de caz, pentru infracțiunea de ucidere din culpă.







