Meta
Realitatea Vâlceană

Ziua Independenţei Naţionale a României, Ziua Europei și Ziua Victoriei Coaliţiei Naţiunilor Unite în cel de-al Doilea Război Mondial, sărbătorite la Râmnicu Vâlcea

Instituția Prefectului – județul Vâlcea a organizat vineri, 10 mai 2024, cu sprijinul Garnizoanei Râmnicu Vâlcea, începând cu ora 10:00, o ceremonie dedicată Zilei Independenţei de Stat a României, Zilei Europei și Zilei Victoriei Coaliţiei Naţiunilor Unite în cel de-al Doilea Război Mondial.

Evenimentul a debutat în scuarul din fața Instituției Prefectului – Județul Vâlcea și a continuat la Monumentul Independenței din Râmnicu Vâlcea, în prezența vâlcenilor, oficialităților locale, județene și a reprezentanților instituțiilor deconcentrate.

La ceremonie au participat: prefectul județului Vâlcea, Mihai Oprea, primarul municipiului Râmnicu Vâlcea, Mircia Gutău, subprefecții Florentina Călin și Victor Stănculescu, vicepreședintele Consiliului Județean Vâlcea Andra Bica, comandantul Garnizoanei Vâlcea, colonel Marius Gâju etc.

Celebrăm, astăzi, 147 de ani de la declararea INDEPENDENȚEI României, obținută pe câmpul de luptă prin eroismul și sacrificiile Armatei Române. Proclamarea independenţei de stat a reprezentat emanciparea României, cât și încununarea eforturilor diplomatice din acea perioadă. La 10 mai 1877, moțiunea adoptată de Adunarea Deputaților și Senat a devenit lege fiind promulgată de domnitorul Carol I. În urmă cu 147 de ani s-a făcut un pas extrem de important spre realizarea unității naționale, cât și spre un statut european.

Un alt pas istoric important a fost și cel din data de 9 mai 1950, când la Paris, pe fundalul ameninţării izbucnirii unui al treilea război mondial în Europa, ministrul francez al afacerilor externe, Robert Schuman, a citit o declarație în faţa presei internaţionale aşezând, astfel, piatra de temelie a unei federaţii europene. Prin urmare celebrăm în această lună și momentul istoric reprezentat de „Declarația Schuman” – un plan ambițios care a pus bazele Uniunii Europene și care a fost creat pentru a garanta pacea pe termen lung pe continentul european.

Programul dedicat sărbătoririi Zilei Europei a debutat în scuarul din fața lnstituției Prefectului cu ceremonia militară de înălțare a Drapelului României și Drapelului Uniunii Europene. După acest moment oficialitățile și asistența s-au deplasat spre Monumentul Independenței pentru a participa la ceremonia militară şi religioasă de depunere de coroane și jerbe de flori dedicată sărbătoririi Zilei Independenţei de Stat României şi Zilei Victoriei Coaliţiei Națiunilor Unite în cel de-al Doilea Război Mondial.

Ceremonia militară și religioasă s-a încheiat cu defilarea gărzii de onoare, constituită din cadre ale Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Afacerilor Interne și Fanfarei Județene Constantin Brâncoveanu. În cadrul evenimentului, domnul prefect Mihai Oprea și-a manifestat recunoștința față de eroii care au pierit apărând interesele patriei noastre și a subliniat faptul că trăim într-o țară liberă datorită eroismului înaintaşilor noştri. De asemenea, reprezentantul Guvernului României în județul Vâlcea a precizat că trebuie să fim mai conștienți ca niciodată de faptul că numai UNIȚI ca popor, cât și ca națiuni, suntem mai puternici și mai rezilienți în fața provocărilor de orice fel.

La mulţi ani, vâlceni!
La mulţi ani, România!
La mulţi ani, Europa!
Recunoștință eternă, eroilor noștri!”, a declarat prefectul Mihai Oprea.

Mesajul primarului Mircia Gutău cu ocazia ceremoniilor dedicate Zilei Europei

“Aș sintetiza Ziua Europei ca fiind un moment în care sărbătorim Dezvoltarea, Democrația și Diversitatea. Cum s-ar aplica acest triplu-D în cazul nostru, al românilor? Sau – mergând și mai adânc – în cazul râmnicenilor?

Păi, de exemplu, un locuitor al orașului, care merge din Ostroveni în Nord cu unul din cele 35 de autobuze ecologice cumpărate cu bani europeni, poate critica cu vecinul de scaun politicile Uniunii Europene în timp ce răsfoiește pe telefon pozele trimise de copii din vacanța de anul trecut din Thassos. Sau un alt râmnicean, care locuiește într-unul din cele 57 de blocuri (deocamdată) eficientizate energetic cu finanțare europeană, dă un „Like” propagandei electorale a unui partid euro-sceptic, după care se urcă la volanul mașinii personale de producție franceză, achiziționată în leasing de la reprezentanța locală. În fine, un tânăr în ultimul an de liceu se întoarce acasă seara târziu, în deplină siguranță pe una din zecile de străzi cu iluminat public modernizat în baza unui proiect cu fonduri nerambursabile de la Uniunea Europeană, încă nehotărât dacă să voteze sau nu la alegerile care urmează, dar foarte hotărât să treacă pe la Easy-Box ca să-și ridice comanda făcută pe Internet pentru o pereche de pantofi sport ai unui renumit brand german.

Despre Ziua Europei se poate discuta cu vorbe mari și în termeni elogioși. Dar poate mai util ar fi să vedem ce înseamnă practic, pentru fiecare dintre noi, apartenența la Uniunea Europeană, cât bine a a adus în viețile noastre de zi cu zi și cât de multe lucruri noi am putut vedea pentru că suntem parte din această familie. Și toate acestea fără a ne condiționa în vreun fel modul de a alege sau de a gândi: liberul nostru arbitru este intact!

Suntem într-un an electoral de importanță covârșitoare, în care ne alegem reprezentanții în Parlamentul European, dar și în primării, consiliii județene, Parlamentul României și la nivel de Președinte. Fiecare dintre noi are o putere uriașă în acest context – puterea votului, pentru care s-au sacrificat oameni în Decembrie 1989 și care a fost consfințită prin aderarea la Uniunea Europeană în 2007. Votul în România nu este unul de formă, așa cum se întâmplă în țări din afara Uniunii, cu democrații de fațadă, unde alegerile se câștigă cu procente de aprope 90%! Iar astăzi, de Ziua Europei, nu vă rog decât să nu vă bateți joc de acest drept – un drept care, pentru aproape 70% din populația lumii, este doar un vis de neatins!

La mulți ani Uniunii Europene!
La mulți ani României europene!
La mulți ani cetățenilor europeni ai municipiului Râmnicu Vâlcea!”, a declarat primarul Mircia Gutău.

Mesajul președintelui Consiliului Județean Vâlcea, Constantin Rădulescu:

“Independența nu este un dar[…],ci o recunoaștere a drepturilor străbune ale românilor…” – Nicolae Iorga

În data de 10 mai 1877 era proclamată independența României, fapt ce a dus la o perioadă de prosperitate și progres economic și social.

În inima fiecărui român, data de 10 mai răsună ca un ecou al libertății, iar astăzi este despre cei care care au luptat pentru o Românie independentă.

La mulți ani, România!
La mulți ani, dragi vâlceni!”, a transmis Constantin Rădulescu, președintele Consiliului Județean Vâlcea.

Comments are closed

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.