Meta
Realitatea Vâlceană

Minor de 12 ani, acroșat de o mașină la Stupărei. S-ar fi angajat în traversare neregulamentar, șoferița neputându-l evita

Polițiștii Serviciului Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea au fost sesizați, la data de 19 iunie, in jurul orei 18:00, despre faptul că pe Drumul Național 64, în localitatea Stupărei, s-a produs un accident rutier.

În baza sesizării, polițiștii s-au deplasat la fața locului, din primele verificări reieșind faptul că o femeie de 46 de ani, în timp ce conducea un autoturism, ar fi acroșat un minor de 12 de ani, care s-ar fi angajat în traversarea părții carosabile neregulamentar.

În urma producerii accidentului a rezultat vătămarea corporală a minorului, acesta fiind transportat la o unitate medicală pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate.

Femeia a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Cercetările sunt continuate de către polițiști în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier, în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

You must be logged in to post a comment Login

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.