Duminică, 7 iulie: ACCIDENT RUTIER pe DN 7, în Râmnicu Vâlcea. FOTO
La data de 7 iulie a.c., dispeceratul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea a fost sesizat prin apel 112, cu privire la faptul că, pe DN 7, în municipiul Râmnicu Vâlcea, a avut loc un eveniment rutier.
De îndată, la fața locului s-au deplasat polițiștii rutieri, care au stabilit că cele sesizate se confirmă, fiind vorba de coliziune care ar fi avut loc între două autoturisme.

Evenimentul rutier s-a soldat cu rănirea a 6 persoane, dintre care 5 răniți ușor si o persoană rănită grav, ulterior acestea fiind transportate la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate.
Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
Cercetările sunt continuate de către polițiști în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier.
Traficul este blocat până la finalizarea intervenției, fiind deviat pe strada Calea lui Traian pentru sensul de mers Sibiu – Vâlcea și DJ 703F pentru Vâlcea – Sibiu.







