Sărbătorile de Iarnă şi obiceiurile specifice

Sărbătorile şi obiceiurile populare, grupate în preajma solstitiului de iarnă (20 decembrie – 7 ianuarie), poartă numele generic de Sărbători de Iarnă.

Perioada este deschisă şi închisă de sărbători prefaţate de ajunuri, atât Crăciunul, cât şi Boboteaza, şi intersectate la mijloc de noaptea Anului Nou. Principalele sărbători ale ciclului de iarnă – Crăciunul, Anul Nou, Boboteaza – au funcţionat de-a lungul vremii ca momente independente de înnoire a timpului şi de început de an. Românii folosesc, pe lângă calendarul oficial, recunoscut de stat şi Biserica, un calendar neoficial – calendarul popular – creat de popor şi transmis folcloric.

· Colindatul este un scenariu compus din texte ceremoniale (colinde), formule magice, dansuri, gesturi, interpretat în casă, pe uliţe, de o ceată sacră. În calendarul popular, acest fenomen apare sub diferite denumiri zonale în perioadele solstiţiului de iarnă. (“Steaua”, “Pluguşorul”, “Sorcova”), echinocţiului de primăvară, solstiţiului de vară şi echinocţiului de toamnă. Colindele transmit urări de sănătate, rod bogat, împlinirea dorinţelor în noul an. Colindatul este cea mai răspândită tradiţie a românilor. Când persoanele colindate nu primesc colindătorii, închid uşile sau nu oferă daruri, efectele magice sunt opuse, ei încălcând regulile acestui obicei.

· Crăciun este un zeu solar, de origine indo-europeană, specific teritoriilor locuite de geto-daci, indentificat cu zeul roman Saturn şi cu zeul iranian Mithra. Timp de peste un mileniu, creştinii sărbătoreau Anul Nou în ziua de Crăciun. Determinativul de “moş” arată vârsta zeului adorat, care trebuie să moară şi să renască, împreună cu timpul calendaristic, la Anul Nou. În legătură cu Moş Crăciun au circulat multe legende. Prin tot ce face, Crăciun se opune sau împiedică naşterea pruncului creştin Iisus, deoarece venirea pe lume a acestuia înseamnă moartea Moşului. Tradiţiile contemporane despre “sfântul” Crăciun, despre Moşul “darnic şi bun”, “încărcat cu daruri multe” sunt influenţe livreşti care au pătruns în cultura populară de la vest la est şi de la oraş la sat. Sărbătorile de Crăciun durează, în sens restrâns, trei zile (25-28 decembrie), sau, în sens larg, 19 zile (20 decembrie – 7 ianuarie).

· “Steaua” este un colind care începe din prima seară a Crăciunului şi se încheie la Bobotează.

Colindele

Începând cu noaptea de 23 spre 24 Decembrie, de la miezul nopţii şi până la revărsatul zorilor uliţele satelor răsunau de glasul micilor colindători. În oraşe întâlnim colindători odată cu lăsarea serii şi pâna în miez de noapte. Cu traista după gât, cu bâta în mână şi căciula pe urechi, colindătorii merg din casă-n casa şi strigă la ferestrele luminate.

Cu acest prilej gazda le împarte colindete: covrigi, nuci, mere, colăcei de făină frământaţi şi copţi chiar în acea noapte a Moş Ajunului.

În ajunul Crăciunului, ca şi în ajunul Anului Nou în toate provinciile româneşti copiii formează grupuri şi pornesc pe la casele gospodarilor cântând cântece ce au refrenuri ca: “Florile dalbe”, “Lerui ler”, “Ziurel de ziuă”, ori “Valerim” şi “Veler Doamne”.

În afară de seara mare a colindelor se mai colindă şi în seara Sfântului Vasile, paralel cu Pluguşorul sau Uratul, precum şi de Florii şi Paşte.

Sub numele de colind şi colindat trebuie să înţelegem vechiul obicei pe care-l întâlnim în sărbătorile susmenţionate când copiii, ca şi flăcăii satelor, merg din casă în casă, cântând cântece pentru a ura sănătate şi fericire gazdelor ce-i ascultă, de la care primesc daruri (colindeţe) în bani sau în natură: nuci, covrigi, mere, colaci, etc. De la Crăciun şi până la Bobotează copiii umblă cu Steaua, un obicei vechi ce se întâlneşte la toate popoarele creştine.

Micul cor al stelarilor, care intră în casa în zilele Crăcinului, cântă versuri religiose despre naşterea lui Isus: “Steaua sus răsare”; “În oraşul Vitleem”; “La nunta ce s-a întâmplat”; “Trei crai de la răsarit”.