Meta
Realitatea Vâlceană

VITEZOMANII, amendați și lăsați FĂRĂ PERMISE DE CONDUCERE 120 zile!

ACȚIUNE PENTRU COMBATEREA VITEZEI EXCESIVE DESFĂȘURATĂ DE POLIȚIȘTII RUTIERI DIN VÂLCEA

Polițiștii Serviciului Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea au desfășurat, în data de 3 martie 2025, în intervalul orar 18:00-20:00, o acțiune pentru combaterea vitezei excesive și creșterea siguranței rutiere.

În acest context, au fost aplicate un total de 70 de sancțiuni contravenționale, dintre care 41 pentru depășirea vitezei legale. De asemenea, au fost reținute 8 permise de conducere, dintre care: 5 pentru depășirea vitezei cu peste 51 km/h și 3 pentru depășirea vitezei cu peste 71 km/h.

Totodată, polițiștii au reținut 5 certificate de înmatriculare, iar valoarea totală a sancțiunilor aplicate în cadrul acțiunii se ridică la aproximativ 32.000 de lei.

În cadrul acțiunii, în jurul orei 17:30, polițiștii au surprins cu aparatul radar, pe DJ 648, în comuna Milcoiu, un conducător auto, în vârstă de 35 de ani, circulând cu 135 km/h, pe un sector de drum unde limita legală este de 50 km/h. Acesta a fost sancționat cu o amendă de 1.800 de lei, conform OUG 195/2002, iar permisul de conducere i-a fost reținut pentru 120 de zile.

La scurt timp, în aceeași zonă, un alt șofer, în vârstă de 31 de ani, a fost surprins conducând cu 145 km/h. Bărbatul a fost sancționat contravențional cu amendă de 4.000 de lei, iar permisul de conducere i-a fost reținut pentru 120 de zile.

Inspectoratul de Poliție Județean Vâlcea recomandă tuturor participanților la trafic să respecte limitele de viteză și regulile de circulație, pentru a preveni accidentele rutiere.
Astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, pentru asigurarea unui climat de siguranță pe drumurile publice.

You must be logged in to post a comment Login

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.