Și-au “furat-o” pe 1 aprilie: Câți vâlceni au fost amendați de polițiști
ACȚIUNI PENTRU SIGURANȚA PUBLICĂ ȘI RUTIERĂ DESFĂȘURATE DE POLIȚIȘTII DIN RÂMNICU VÂLCEA
La data de 1 aprilie 2025, polițiștii municipiului Râmnicu Vâlcea, împreună cu cei ai secțiilor arondate, au desfășurat o serie de acțiuni pentru menținerea ordinii și liniștii publice, precum și pentru creșterea gradului de siguranță rutieră.
În acest sens, au fost legitimate 170 de persoane și verificate 89 de autovehicule. În urma activităților desfășurate, pentru abaterile constatate, polițiștii au aplicat sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 17.000 de lei, majoritatea acestora fiind pentru încălcarea prevederilor O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.
De asemenea, au fost reținute două permise de conducere, iar două autovehicule care nu prezentau siguranță în trafic au fost scoase temporar din circulație. În acest caz, certificatele de înmatriculare au fost retrase până la remedierea deficiențelor constatate, conform prevederilor legale.
Acțiunile polițiștilor vor continua zilnic, având ca scop menținerea unui climat optim de siguranță publică și rutieră, precum și identificarea și sancționarea persoanelor care încalcă prevederile legale.







